Ministrul de Interne, Lucian Bode, a afirmat, marţi, că nu înţelege de ce s-a creat agitaţie în jurul asumării răspunderii de către Guvern pentru certificatul verde, atâta timp cât în Executiv nu a existat o astfel de discuţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a afirmat, marţi, la Parlament, că nu înţelege de ce s-a creat agitaţie în jurul asumării răspunderii pe tema certificatului verde profesional.  

”Domnul prim-ministru Nicolae Ciucă nu a exprimat un astfel de punct de vedere. În consecinţă, vă confirm că în Guvern nu s-a discutat nicio clipă despre posibilitatea asumării răspunderii”, a afirmat Bode, marţi, întrebat despre certificatul verde.  

Acesta a precizat că nu crede că este cazul ca un Guvern cu susţinere solidă în Parlament să îţi asume răspunderea pe vreun proiect.  

”Personal, nu văd în regulă ca un Guvern cu susţinere de 70% în Parlament să-şi asume răspunderea pe orice proiect de lege în general”, a mai afirmat Bode.  

Întrebat dacă certificatul verde profesional ar putea fi adoptat până la finalul anului, Bode a mai afirmat: ”dacă Parlamentul se mobilizează, cu siguranţă poate trece până la finalul anului”.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.