Bloc de locuinţe din municipiul Bistriţa, evacuat după ce un incendiu a izbucnit în partea superioară a construcţiei

Bloc de locuinţe din municipiul Bistriţa, evacuat după ce un incendiu a izbucnit în partea superioară a construcţiei

Toţi locatarii unui bloc cu trei etaje din municipiul Bistriţa au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele, sâmbătă dimineaţă, după ce un incendiu a izbucnit în partea superioară a construcţiei. Flăcările au cuprins partea de sub acoperiş, incendiul manifestându-se cu degajări importante de fum.

Incendiul a fost anunţat sâmbătă dimineaţă, focul izbucnind în zona acoperişului unui bloc de locuinţe situat pe strada Tarpiului din municipiul Bistriţa.
La faţa locului au intervenit cinci echipaje de pompieri şi un echipaj de prim ajutor SMURD, două ambulanţe de la Serviciul Judeţean şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. Potrivit pompierilor, incendiul se manifestă sub învelitoarea de tablă a acoperişului pe o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi.
Toţi locatarii, aproximativ 25 de persoane, s-au autoevacuat.
"O persoană a rămas surprinsă pe acoperişul imobilului şi a fost coborâtă în siguranţă de către pompieri, cu ajutorul scării culisabile. Pe timpul intervenţiei, un pompier a suferit o accidentare la nivelul unei mâini. Acesta a fost preluat de echipajul medical şi transportat la spital pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate", transmit oficialii ISU Bistriţa-Năsăud.
Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire, precizează instituţia.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră