Un bărbat din Bistriţa este cercetat de către poliţişti, fiind principalul suspect în cazul, morţii soţiei sale, în vârstă de 33 de ani. Poliţiştii care au intervenit au constatat că şi bărbatul este rănit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Evenimentele în urma cărora tânăra de 33 de ani, care locuia în municipiul Bistriţa, a murit în condiţii care nu au fost elucidate încă, au avut loc sâmbătă, 2 decembrie. 
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie este în stare de inconştienţă, în interiorul unui imobil din Bistriţa, existând suspiciunea unui omor. În baza sesizării, s-a format o echipa complexă de cercetare formată din poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale şi Criminalistic care s-a deplasat la faţa locului, fiind identificat cadavrul unei femei de 33 de ani”, informează Poliţia judeţeană Bistriţa Năsăud.
Conform poliţiştilor, soţul femeii este suspectat că a ucis-o. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, a fost găsit rănit, el având nevoie de îngrijiri medicale.
„În acest moment poliţiştii fac cercetări pentru lămurirea stării de fapt, fiind totodată sesizat procurorul din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud” precizează sursa citată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.