Un băieţel în vârstă de 11 luni din Bistriţa-Năsăud a fost dus de urgenţă la spital, duminică după amiază, după ce a suferit arsuri în urma unui accident casnic. După ce l-au stabilizat, medicii din Bistriţa au propus transferul copilului la un spital din capitală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Conform datelor furnizate de oficialii ISU Bistriţa Năsăud, este vorba despre un băieţel în vârstă de 11 luni, din municipiul Bistriţa, care a suferit arsuri pe 20% din suprafaţa corpului în urma unui accident casnic.
 
Bebeluşul a fost ars cu apă clocotită in zona braţelor şi a toracelui şi a suferit arsuri la faţă, piept şi mâini. 
 
Iniţial, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bistriţa a preluat copilul şi dus la UPU SMURD Bistriţa. El era conştient şi însoţit de un aparţinător. Medicii de la Bistriţa l-au stabilizat şi au propus transferul băieţelului la un spital din Capitală.
 
Copilul a fost preluat de către echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, care îl va transporta până în judeţul Braşov, de unde va fi preluat de un echipaj similar şi transportat la Spitalul de Arşi pentru Copii din capitală.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.