AZILE ILEGALE DIN BIHOR – Viorel Paşca anunţă că soţia sa a fost desemnată de instanţă tutore pentru unul dintre beneficiarii care au fost în grija lor, chiar dacă ei nu au nicio informaţie despre locul în care persoana a fost relocată

AZILE ILEGALE DIN BIHOR – Viorel Paşca anunţă că soţia sa a fost desemnată de instanţă tutore pentru unul dintre beneficiarii care au fost în grija lor, chiar dacă ei nu au nicio informaţie despre locul în care persoana a fost relocată

Deţinătorul azilelor ilegale din judeţul Bihor, Viorel Paşca, anunţă, luni, că, la mai mult de o lună şi jumătate de când beneficiarii au fost relocaţi, soţia sa a primit o decizie prin care este desemnată tutore al unui fost beneficiar, chiar dacă nu are nicio informaţie cu privire la locul în care se află persoana respectivă.

"Deşi a trecut peste o lună şi jumătate de când au fost «relocaţi» bolnavii de la Dumbrava, primim în continuare decizii de la judecătorie în care suntem desemnaţi tutore la o parte dintre cei care au locuit la noi. Ultima, am primit-o ieri", a scris, luni, pe Facebook, Viorel Paşca, deţinătorul azilelor din judeţul Bihor în care s-au aflat peste 400 de persoane.

Paşca precizează că decizia primită stabileşte că soţia sa este desemnată tutore pentru un bolnav care era în grija asociaţiei.

"Cu toate acestea, noi nu avem nicio informaţie unde se află acest bolnav şi nici ce s-a întâmplat cu el", a mai transmis Paşca.

În 14 iulie, Viorel Paşca făcea apel la autorităţi să ducă locatarii azilelor înapoi, susţinând că o parte dintre ei sunt "ţinuţi împotriva voinţei lor în anumite locuri deşi au domiciliul în Dumbrava, sau Tinca".

De asemenea, el se declara "dispus" să discute cu autorităţile pentru intrarea în legalitate.

"Având în vedere situaţia disperată a acestor oameni şi a multor altora ca ei, precum şi datoria şi interesul dumneavoastră pentru a aduce un plus de mai bine în viaţa lor, aştept să mă informaţi despre data şi locul în care ne putem întâlni pentru a discuta modul în care vom soluţiona această problemă", era mesajul adresat autorităţilor de către Paşca, la o zi după ce el şi membrii familiei sale au fost scoşi de sub control judiciar.

Viorel Paşca, soţia sa, cei trei fii ai lor şi coordonatoarea activităţii azilelor ilegale din Bihor au fost scoşi de sub control judiciar în urma unei decizii a judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti.

Instanţa a respins astfel ca nefondată contestaţia procurorilor, care ceruseră arestarea preventivă a celor şase, dar a acceptat contestaţia membrilor familiei Paşca faţă de măsura controlului judiciar.

Dosarul instrumentat de DIICOT vizează destructurarea unui grup infracţional organizat complex, acuzat de trafic de persoane şi exploatarea vulnerabilităţii la o scară alarmantă în judeţul Bihor.

Această investigaţie a scos la iveală modul în care sute de persoane vulnerabile - vârstnici, persoane cu dizabilităţi psihice grave şi oameni fără adăpost - au fost transformate în simple "surse de venit" sub paravanul unei activităţi caritabile.

Procurorii spun că grupul infracţional a fost constituit în cursul anului 2020 de către Viorel-Teodor Paşca, liderul reţelei, împreună cu soţia sa şi cei trei fii ai săi. Reţeaua funcţiona sub paravanul Asociaţiei "Dumbrava DPG" (Dumnezeu Poartă de Grijă), prezentată public ca o organizaţie umanitară, dar care în realitate nu deţinea licenţele legale pentru a presta servicii sociale sau medicale.

Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a anunţat că cea mai mare parte dintre beneficiari au fost relocaţi în centre sociale din 20 de judeţe, iar unii ajunseseră în spitale.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră