Două centre de îngrijire a persoanelor vârstnice au fost amendate în urma controalelor Agenţiiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) după ce inspectorii au constatat că acestea nu au avut personal de specialitate care să realizeze planuri individualizate de asistenţă şi îngrijire pentru bătrânii internaţi. În alte situaţii, azilele verificate nu au dus la îndeplinire măsurile de remediere a unor nereguli constatate anterior în timpul controalelor. Unul dintre azilele controlate a fost primit propunere de retragree a licenţei pe motiv că punea în pericol vieţile vârstnicilor internaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Nouă centre rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice au fost amendate în urma controalelor făcute de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS). Este vorba despre azile din Bucureşti, Ilfov, Brăila, Constanţa, Hunedoara şi Timiş. 
Cele mai mari amenzi au fost aplicate fie pentru că centrele de îngrijire nu aveau contracte cu specialişti care să asigure planuri individualizate de îngrijire pentru fiecare persoană internată, fie pentru că, anterior, inspectorii sociali descoperiseră nereguli, impuseseră termene pentru remedierea acestora, însă reprezentanţii centrelor nu au respectat termenele dispuse pentru remediere. 
Astfel, conform datelor puse la dispoziţie de către Ministerul Muncii, la solicitarea News.ro, Centrul de îngrijire şi suport pentru persoane vârstnice Karumba din Bucureşti a fost amendat cu 5000 de lei pentru nerespectarea de către furnizori a obligaţiei privind angajarea de personal de specialitate capabil, respectiv achiziţionarea serviciilor unor specialişti şi desemnarea unui responsabil de caz, astfel încât furnizarea serviciilor sociale să se poată realiza în baza unui plan individualizat de asistenţă şi îngrijire conform nevoilor beneficiarilor, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările şi completările ulterioare. Pe portalul web, centrul promite meniuri adaptate conform indicatiilor medicale, îngrijire persoane cu handicap, consult medical pentru vârstnici, terapie ocupaţională, kinetoterapie, dar şi servicii de recuperare pentru persoanele care au suferit accidente vasculare cerebrale. 
Pentru aceeaşi abatere a fost amendat, tot cu 5000 de lei, căminul Luxab din Capitală. Pe site-ul propriu, acest cămin, care are preţuri ce pornesc de 4000 de lei, anunţă că oferă îngrijiri paliative şi că echipa căminului include profesionişti special instruiţi în îngrijirea persoanelor cu diferite tipuri şi stadii de demenţă şi Alzheimer. 
Alte cămine de îngrijire a vârstnicilor au primit amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei pentru că, deşi la controale anterioare inspectorii sociali constataseră nereguli şi dispuseseră termene pentru remedierea acestora, reprezentanţii respectivelor aşezăminte nu au respectat termenele impuse. Astfel, Căminul pentru persoane vârstnice Lacu Sărat din Brăila, Căminul pentru bătrâni Radar din Constanţa, Cămin pentru persoane vârstnice Casa Divină Hunedoara, căminul Lummy House din Ilfov au primit amenzi pentru nerespectarea termenului de implementare a măsurilor dispuse, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 113/2011, cu modificările şi completările ulterioare. 
De asemenea, Căminul pentru persoane vârstnice Maşloc şi azilul Casa Fabian, ambele din Timiş, au fost amendate cu cîte 5.000 de lei pentru nerespectarea art .13, alin1 din Ordonanţa 68/2003, comform căruia ”Furnizorii de servicii sociale acreditaţi pot acorda servicii sociale prin contracte directe încheiate cu beneficiarii, în condiţiile legii”.
O amendă de 500 de lei a fost aplicată căminului pentru vârstnici Maria din Constanţa, pentru nerespectarea de către furnizori a obligaţiei de a informa Ministerul Muncii asupra oricăror modificări privind datele înscrise în documentele justificative, în conformitate cu prevederile art. 10 alin.(4) din Legea nr. 197/2012, cu modificările şi completările ulterioare. 
 
Echipele de inspectori sociali au propus retragerea licenţei de funcţionare pentru patru dintre căminele controlate. Astfel, unul dintre acestea este Centrul de îngrijire şi suport pentru persoane vârstnice Karumba, unde „din cauza gravităţii faptelor constatate, inspectorii sociali au apreciat că se încalcă drepturile fundamentale ale beneficiarilor, punându-se în pericol viaţa acestora”
Tot propunere de retragere a licenţei a primit şi Căminul pentru persoane vârstnice Casa Divină, în cazul acestuia survenind expirarea termenului de suspendare pentru neîndeplinirea măsurilor dispuse la termenele stabilite, respectiv neremedierea neregulilor constatate
În cazul Asociaţiei  Acasă la Bunicii Noştri - Căminul de bătrâni ”Acasă la bunici” şi Căminul de bătrâni ”Acasă la bunici” corp B serviciile sociale au fost desfiinţate ca urmare a rezilierii contractului de închiriere a imobilului în care îşi desfăşurau activitatea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.