Salvamontiştii din Braşov recomandă turiştilor care merg la munte în această perioadă să se informeze cu privire la starea traseelor pe care vor să le parcurgă, în condiţiile în care, la altitudini mari, se pot produce alunecări de teren sau scurgeri de apă de pe versanţi, acolo unde ploile şi temperaturile ridicate topesc stratul de zăpadă încă existent.
„La altitudini mari, stratul de zăpadă este încă prezent, în special pe versanţii umbriţi, în zonele de creastă şi pe traseele mai puţin frecventate. Precipitaţiile recente, combinate cu temperaturile ridicate din timpul zilei, duc la o umezire accentuată a solului şi a masei de zăpadă, ceea ce favorizează scurgerile de apă şi posibile alunecări de teren în zonele instabile (fire, vâlcele, grohotişuri)”, transmit, duminică, reprezentanţii Serviciul Public Judeţean Salvamont – Salvaspeo Braşov.
În acest context, salvatorii montani recomandă turiştilor: să se informeze cu privire la starea traseelor pe care vor să le urmeze pe munte, să nu intre pe trasee nemarcate sau izolate şi să evite zonele cu potenţial de curgere precum fire abrupte sau vâlcele adânci.
Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
De asemenea, cei care urcă pe munte trebuie să poarte echipament corespunzător sezonului şi condiţiilor meteo şi să respecte indicaţiile salvatorilor montani şi ale personalului din cabane.
Persoanele care se află în dificultate pe munte sunt sfătuite să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau Dispeceratul Salvamont la numărul 0-SALVAMONT (0725 826 668).

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.