Turiştii aflaţi în zona cabanei Mălăieşti din Munţii Bucegi, care urcă pe traseul spre Padina Crucii, sunt avertizaţi că o ursoaică cu pui a fost văzută foarte aproape de unitatea turistică. În condiţiile în care animalul poate deveni agresiv, salvatorii montani din Braşov au transmis o serie de recomandări celor aflaţi în zonă, inclusiv să se deplaseze numai în grupuri şi să stea împreună cu ceilalţi membri ai grupului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„A fost semnalată prezenţa unei ursoaice cu doi pui în zona situată pe partea stângă a potecii, la aproximativ 300 de metri de urcare de la cabană. Rugăm turiştii să dea dovadă de vigilenţă, să evite deplasarea individuală şi să nu interacţioneze cu animalele. Tronsonul respectiv este îngust, cu vizibilitate redusă şi posibilităţi limitate de manevră. În acest context, o întâlnire neaşteptată cu animalul sălbatic ar putea deveni dificil de gestionat din perspectiva timpului de reacţie sau a căilor de retragere”, anunţă, miercuri, oficialii Salvamont Braşov.

Salvamontiştii recomandă turiştilor aflaţi în zonă să evite să se deplaseze singuri pe acest segment de traseu, să îşi facă simţită prezenţa prin zgomote constante, dar să evite ţipetele sau folosirea petardelor, care pot speria puii şi îi pot determina să fugă pe potecă, ceea ce ar putea genera o reacţie defensivă din partea ursoaicei.

Alte recomandări includ respectarea traseului marcat şi folosirea spray-ul de autoapărare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.