Pârtiile din staţiunea Poiana Braşov sunt deschise, duminică, iar instalaţiile de transport pe cablu care le deservesc sunt funcţionale, deşi zona de află în continuare sub avertizare meteorologică de viscol. Sâmbătă, la Poiana Braşov, instalaţiile de transport pe cablu din zona superioară a muntelui nu au funcţionat din cauza rafalelor puternice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Pârtiile din partea superioară a masivului Postăvarul sunt deschise. Deşi suntem încă sub cod de viscol, instalaţiile de transport pe cablu din Poiana Braşov funcţionează, astfel ca se poate schia pe pârtiile din partea superioară şi pe cele pentru începători”, anunţă, duminică, reprezentanţii Primăriei Braşov.
Potrivit acestora, duminică se poate schia în zona superioară a pârtiilor Lupului şi Drumul Roşu, cu ieşire spre staţia telescaunului Ruia, cel de şase locuri), precum şi pe pârtia Doamnei cu acces la telescaunul Ruia. 
La Poiana Braşov sunt deschise şi pârtiile pentru începători, Bradul şi Stadion. Stratul de zăpadă bătătorită, în partea superioară a masivului, în urma ninsorilor din ultima perioadă, este de aproximativ 50 de centimetri. 
Duminică sunt funcţionale telecabina Kanzel, telegondola, telescaunul Ruia şi teleschiurile Stadion şi Bradul.
Sâmbătă, instalaţiile de transport pe cablu din zona superioară a masivului Postăvaru nu au funcţionat, din cauza vântului puternic.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.