Un bărbat care vineri seara ar fi dispărut în apele învolburate ale unui pârâu, în timp ce încerca să traverseze peste o punte improvizată în municipiul Curtea de Argeş, este căutat de mai multe ore, de către autorităţi. După ce toată noaptea echipe, care s-au schimbat la fiecare patru ore, l-au căutat neîntrerupt, sâmbătă pompierii au adus la faţa locului şi o barcă, însă acţiunea este îngreunată de cantitatea mare de mâl din albia pârâului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Dispariţia bărbatului în vârstă de aproximativ 47 de ani a fost semnalată vineri după amiază, când autorităţile au fost anunţate că o persoană care se afla pe strada Izvoru cu Apă din municipiul Curtea de Argeş a căzut în pârâul Valea Iaşiului.
 
Se pare că bărbatul a încercat să traverseze pârâul trecând peste o punte improvizată, de pe care a alunecat. El ar fi fost luat de apele pârâului, al căror nivel a crescut în urma ploilor din ultima perioadă.
 
Pompierii l-au căutat, vineri seara, timp de mai multe ore, ajungând până la doi kilometri în aval, însă fără rezultat. Pe tot parcursul nopţii acţiunea de căutare a continuat, fiind formate echipe care s-au schimbat la fiecare patru ore.
 
Sâmbătă, la faţa locului a fost adusă o barcă. Nivelul apei a scăzut cu un metru faţă de ziua precedentă, însă acţiunea este îngreunată de cantitatea mare de mâl formată în albia pârâului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.