Ministrul desemnat pentru portofoliul Apărării Naţionale, Sorin Cîmpeanu, anunţă că 13 contracte în valoare de aproximativ 6,5 miliarde de euro au fost semnate de România în cadrul programului SAFE, din cele 9,5 miliarde aflate la dispoziţie, el susţinând că aceste contracte vor fi respectate.
"Poziţia mea este foarte clară: tot ceea ce s-a semnat, tot ceea ce s-a angajat trebuie respectat, lucrurile trebuie să fie în continuare. Sunt alte opt contracte care sunt în negociere. Sigur, sunt acele contracte colaborative, pentru că pentru celelalte, individuale, care au stat în dreptul României, termenul de 30 mai a trecut. Sunt convins că se vor putea obţine rezultate în aşa fel încât până acum, practic, am folosit 85% din resursele pe care le-am fi putut folosi", a afirmat Sorin Cîmpeanu luni după-amiază, în cadrul audierilor din Parlament.
El spune că va considera industria de apărare drept "strategică", subliniind însă că "modernizarea strategică nu este acelaşi lucru cu protecţia imediată".
Sorin Cîmpeanu a vorbit şi despre intrarea pe teritoriul României a dronelor folosite în războiul din Ucraina, el afirmând, în acest context, că avioanele de vînătoare nu reprezintă o soluţie împotriva dronelor, el spunînd că o prioritate a MApN ar trebui să fie implementarea de soluţii antiaeriene pentru drone, de radare şi a unui protocol "integrat cu sistemul de supraveghere aeriană" pentru alertarea populaţiei.
"Nu cred că trebuie să fim foarte pătimaşi aici, ci pur şi simplu să recunoaştem că sistemele actuale de supraveghere au fost concepute pentru un cu totul alt tip de ameninţare şi nu acoperă aceste platforme autonome moderne. A doua lecţie este una instituţională: avem nevoie de un lanţ decizional unic, care să fie bazat pe o cooperare interinstituţională consolidată, eficientă şi cred că aici, la organizare, cred că în general avem probleme", spune Sorin Cîmpeanu.
