Reprezentanţii Asociaţiei ACCEPT afirmă, după ce propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, a fost adoptată de Senat, că această instituţie "ridică homofobia la valoare de stat şi sacrifică protecţia constituţională pentru numeroase familii din România". Ei susţin că votul de marţi este o încălcare a dreptului la viaţă privată şi de familie şi că speranţa atragerii unui electorat conservator va transforma familiile tuturor românilor în victime colaterale, impactul fiind simţit în ultimii ani mai ales de familiile monoparentale, familiile de facto, familiile extinse cu părinţi plecaţi să lucreze în afara ţării, dar şi cele bazate pe cupluri de acelaşi sex.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei ACCEPT, Senatul României "ridică homofobia la valoare de stat şi sacrifică protecţia constituţională pentru numeroase familii din România", prin votul majorităţii parlamentare şi al reprezentanţilor unor partide politice din opoziţie în favoarea organizării unui referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie. 

Votul de marţi reprezintă o încălcare a dreptului la viaţă privată şi de familie, protejat atât de articolul 26, cât şi de articolul 48 din Constituţie. Dreptul la viaţă de familie este inalienabil şi aparţine tuturor persoanelor, indiferent de gen şi orientare sexuală, conform Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, se arată într-un comunicat de presă transmis de Asociaţie.

"Propunerea de redefinire a familiei în Constituţie, aflată pe agenda Parlamentului de 2 ani, este scoasă de la naftalină într-un moment convenabil pentru a distrage atenţia cetăţenilor României de la dezastrul iminent din economie, justiţie şi agricultură. Chiar dacă legislaţia din România este clară şi interzice deja căsătoriile între persoane de acelaşi sex prin Codul Civil, clasa politică transformă familiile noastre în ţapii ispăşitori ai incompetenţei lor", a declarat Florin Buhuceanu, preşedinte executiv al Asociaţiei ACCEPT.

Reprezentanţii ACCEPT îi încurajează pe cetăţeni să stea acasă în ziua referendumului şi "să nu legitimeze o manevră politică menită să deturneze atenţia publică şi să promoveze ura".

Potrivit reprezentanţilor ACCEPT, Senatul "a permis astăzi instrumentalizarea urii pe banii tuturor românilor" fără să facă o analiză a oportunităţii sociale - Guvernul va cheltui peste 20 de milioane de euro pentru organizarea unui referendum fără impact pozitiv pentru familiile din România. Fondurile pentru organizarea referendumului sunt în competiţie directă cu despăgubirile destinate producătorilor afectaţi de cea mai mare criză post-decembristă din agricultură, cauzată de pesta porcină africană. De asemenea, din acelaşi fond de rezervă al Guvernului trebuie să se asigure şi ajutor financiar pentru victimele inundaţiilor din ultimele luni. Mai grav, votul Senatului vine în contradicţie cu valorile europene care sunt asumate de România, inclusiv dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul Uniunii Europene pentru cuplurile de acelaşi sex.

"În organizarea referendumului apar două probleme majore. În primul rând, parlamentul a votat astăzi pentru modificarea Constituţiei, încălcând chiar Constituţia şi regulile de organizare ale camerelor Parlamentului. Curtea Constituţională, prin decizia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate în Cauza Coman, Hamilton şi Asociaţia ACCEPT a recunoscut deja faptul că viaţa de familie există pentru cuplurile formate din persoane de acelaşi sex căsătorite în afara ţării, deci modificarea articolului 48 ar veni în contradicţie cu principiile enunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Mai mult, CCR a identificat deja o serie de nereguli în parcursul legislativ al iniţiativei cetăţeneşti, nereguli procedurale pe care Parlamentul ar fi trebuit să le rezolve înainte de a adopta forma actuală. Avem încredere că judecătorii constituţionali vor observa toate aceste abateri de la spiritul şi litera Constituţiei, urmând ca aceştia să transmită iniţiativa înapoi în Parlament, pentru revizuire", a declarat Iustina Ionescu, avocată de drepturile omului şi membră a Asociaţiei ACCEPT.

De asemenea, Asociaţia ACCEPT atrage atenţia forţelor de ordine şi instituţiilor de drepturile omului asupra "riscurilor inerente într-o campanie polarizată, care va afecta întreaga societate şi va perturba pacea socială din România".

Conform sursei citate, campania pentru redefinirea familiei în Constituţie, "un subiect intens politizat, va fi transformat în instrumentul urii sponsorizate de stat împotriva persoanelor gay, lesbiene, bisexuale şi transgender, dar şi împotriva familiilor diverse din România".

"Lupta politică şi speranţa atragerii unui electorat conservator va transforma, de fapt, familiile tuturor românilor în victime colaterale. Impactul acestei stigmatizări a fost simţit în ultimii ani mai ales de familiile monoparentale, familiile de facto, familiile extinse cu părinţi plecaţi să lucreze în afara ţării, dar şi familiile bazate pe cupluri de acelaşi sex. România rămâne una dintre puţinele ţări din Europa care nu monitorizează infracţiunile motivate de ură şi nu are capacitatea să investigheze eficient aceste incidente", mai scrie în comunicatul transmis de Asociaţia ACCEPT.

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat marţi, cu 107 voturi "pentru", 13 voturi "împotrivă" şi şapte abţineri, proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent. Liderii grupurilor ALDE şi UDMR au spus că fiecare dintre senatorii lor vor vota după cum le dictează conştiinţa, PNL şi PSD au spus că susţin proiectul, iar USR s-a declarat împotriva modificărilor.

Referendumul privind redefinirea familiei în Constituţie va avea loc în 7 octombrie, a anunţat, în 1 septembrie, liderul PSD, Liviu Dragnea. "În primul rând, am dat un vot în Comitetul Executiv de susţinere a acestui obiectiv şi am stabilit care să fie data la care să aibă loc referendum şi s-a stabilit pentru 7 octombrie", a declarat Liviu Dragnea la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD. 

Camera Deputaţilor a adoptat, în mai 2017, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.

Coaliţia pentru Familie a strâns trei milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de propunerea de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei. În actuala formă, acesta prevede că "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi", însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. 

Potrivit articolului 151 al legii fundamentale, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat în 6 iulie legea de modificare a Legii referendumului, după ce a cerut reexaminarea ei în Parlament şi a sesizat şi Curtea Constituţională, însă CCR a respins ca inadmisibilă sesizarea şefului statului.

Potrivit textului legii, “cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului".

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.