Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la combaterea criminalităţi organizate Piteşti anchetează opt persoane suspectate de infracţiuni de constituirea de grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism. Cei opt sunt suspectaţi că în ultimii doi ani au recrutat mai multe femei pe care le-au exploatat sexual în România şi în afara ţării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit datelor furnizate de către anchetatori,  descinderile au avut loc joi, la nouă adrese pe raza judeţelor Dolj, Gorj şi Bacău la persoane bănuite că fac parte din grupul infracţional organizat şi că se ocupă cu recrutarea şi exploatarea sexuală a mai multor femei.
 
În urma celor nouă percheziţii domiciliare, au fost descoperite şi au fost ridicate un pistol cu bile de cauciuc cu şase cartuşe, 45 cartuşe cu gaz, un pistol cu bile de cauciuc cu 10 cartuşe, suma de 1400 lei, 16 telefoane mobile, un laptop, o tabletă şi şapte autoturisme de lux.
 
„În cauză s-a reţinut faptul că, în perioada 2020 – 2022, un număr de 7 persoane, au constituit şi au acţionat sub forma unui grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunilor de trafic de persoane, după care au recrutat prin metoda “loverboy” mai multe persoane de sex feminin pe care le-au exploatat sexual, constrângându-le să practice prostituţia pe teritoriul României şi în străinătate. Cu privire la cea de-a opta persoană s-a reţinut că în cursul anului 2021 a recrutat în scopul exploatării sexuale prin false promisiuni de iubire o persoană de sex feminin, pe care a transportat-o ulterior în diverse locaţii din România unde a determinat-o să practice prostituţia în beneficiul său”, informează DIICOT într-un comunicat dat publicităţii.
 
Cei opt suspecţi au fost ridicaţi şi duşi la audieri.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.