Autorităţile din judeţul Argeş se confruntă cu problema acută a lipsei de personal la Serviciul Permise de conducere, cei care termină şcolile de şoferi în acest judeţ fiind nevoiţi să aştepte câte trei luni pentru a susţine proba practică a examenului care le permite să devină şoferi. În condiţiile în care unii angajaţi sunt în concediu pe termen lung, iar alţii au cerut transferul la alte structuri, autorităţile au ajuns în situaţia de a aduce examinatori din judeţul Vâlcea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"În acest moment sunt multe nemulţumiri pentru că sunt argeşeni care aşteaptă chiar şi 3 luni să susţină proba practică a examenului pentru permisul de conducere. Situaţia este neplăcută şi lucrurile nu pot rămâne aşa. Este nevoie de personal la SPCRPCIV Argeş. Trei angajaţi sunt în concediu de creştere şi îngrijire copil. Un angajat este în concediu medical, de mai multe luni. Patru examinatori s-au mutat din unitate în ultimele cinci luni. Sunt drepturile angajaţilor şi ele nu pot fi încălcate. Acum încercăm să venim cu soluţii", a transmis, luni, prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu. 
 
El a precizat că au fost organizate concursuri pentru două posturi de agent de poliţie, pe linia de examinare, şi un post de referent pe linia de înmatriculări, fiind aşteptată validarea rezultatelor.
 
Pentru a scurta timpul de aşteptare până la susţinerea probei practice, autorităţile din Argeş au detaşat un examinator din Vâlcea, iar o echipă de cinci examinatori, tot din judeţul vecin, Vâlcea, va veni în Argeş începând cu luna ianuarie. În plus, examinatorii din Argeş lucrează câte o sâmbătă în fiecare lună. 
 
Prefectul a menţionat că situaţia este mult mai bună în ceea ce priveşte înmatriculările şi preschimbarea permiselor, unde programarea se face rapid, iar solicitanţii pot ridica plăcuţele de înmatriculare şi documentele în aceeaşi zi sau, cel târziu, în ziua următoare. 
 
Judeţul Argeş s-a aflat, în urmă cu mai mulţi ani, în mijlocul unui imens scandal privind fraudarea examenelor pentru obţinerea permisului de conducere la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculari Vehicule, la vremea respectivă procurorii anticorupţie trimiţând în judecată aproape 30 de persoane, dintre care 22 în stare de arest preventiv.
 
Prefectul de atunci al judeţului Argeş a dispus suspendarea permisului de conducere al fostului primar al sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, care obţinuse documentul în judeţul respectiv.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.