Bărbatul din comuna argeşeană Schitu Goleşti suspectat că şi-a ucis un consătean, în ziua de Sfânta Maria Mare, a fost arestat preventiv. Crima a avut loc pe fondul consumului de alcool, după ce agresorul şi victima au sărbătorit onomastica bărbatului ucis. Cadavrul a fost descoperit trei zile mai târziu iar criminalul fusese reţinut pe 8 septembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Bărbatul în vârstă de 42 de ani din Schitu Goleşti suspectat că în ziua de 15 august a înjunghiat un alt bărbat în vârstă de 43 de ani, din aceeaşi localitate, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind inculpat pentru omor. 
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că fapta a avut loc pe 15 august, în timp ce victima îşi sărbătorea onomastica. Bărbatul ucis nu avea rude sau prieteni care să îl viziteze frecvent, astfel că trupul neînsufleţit a fost descoperit trei zile mai târziu. Poliţiştii şi procurorii au avut un cerc de suspecţi, în care încă de la început a fost inclus şi bărbatul de 42 de ani, însă în tot acest timp suspectul a negat că ar avea vreo legătură cu fapta. Trei săptămâni mai târziu, el a fost reţinut, după ce anchetatorii au reuşit să strângă suficiente probe care îl acuză. În faţa instanţei de judecată, el a recunoscut că este autorul omorului, au precizat sursele citate.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.