Un băiat în vârstă de 13 ani din localitatea argeşeană Merişani este căutat de poliţişti după ce familia sa a anunţat că a plecat voluntar de acasă. Băiatul a mai plecat în trecut, ajungând la sute de kilometri depărtare de casă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Poliţiştii din Argeş au făcut publice, vineri seară, semnalmentele şi fotografia unui băiat de 13 ani a cărui familie a cerit sprijinul autorităţilor, după ce copilul a plecat de acasă şi nu este de găsit, de peste 12 ore.
 
”Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov şi poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti desfăşoară cercetări, în urma sesizării referitoare la plecarea voluntară a minorului Cristache Sergio Gabriel, de 13 ani, din Merişani. Acesta ar fi plecat în jurul orei 10:00, în cursul zilei de astăzi, şi nu se află la prima plecare voluntară. Semnalmente: 1,65 m înălţime, 75 de kg, ochi căprui, păr şaten, faţă rotundă”, a transmis IPJ Argeş.
 
Poliţiştii recomandă persoanelor care pot oferi informaţii despre băiat să anunţe Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau să ia legătura cu Poliţia Municipiului Piteşti, la numărul de telefon 0248 607 009.
 
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că băiatul a plecat de acasă. Conform surselor citate, în luna martie a acestui an el a mai plecat împreună cu un prieten, cu care a ajuns în Bucureşti.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.