Un număr de 15 absolvenţi de gimnaziu din judeţul Argeş au obţinut nota 10.00 la ambele probe ale Evaluării Naţionale, conform datelor publicate de Ministerul Educaţiei. Cei mai mulţi dintre aceştia au absolvit şcoli din municipiul Pitesti.
Totodată, potrivit aceloraşi date, 72 de absolvenţi de gimnaziu din judeţul Argeş au note mai mici de 2.00, unsprezece dintre aceştia având media 1.00 în urma examenului.
Alte câteva zeci de absolvenţi ai clasei a opta au absentat de la examen.
În judeţul Argeş au absolvit clasa a opta anul acesta 4.653 de elevi şi au fost prezenţi la probele Evaluării Naţionale 4.556 dintre aceştia.




























