Doi minori, fondator, respectiv membru al unei organizaţii cu caracter nazist, sunt cercetaţi după ce au distrus monumente dintr-un cimitir evreiesc din Arad. Un alt dosar a fost deschis la Ineu în cazul unui tânăr de 18 ani care a lipit stickere cu însemne naziste şi antisemite.
”Din cercetările efectuate într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a reieşit că doi minori, din Arad, ar fi distrus pietre funerare şi ar fi vopsit cu spray monumente funerare dintr-un cimitir evreiesc, din municipiul Arad. Minorii ar fi fondator, respectiv membru al unei organizaţii cu caracter extremist şi nazist”, anunţă IGPR.
Evenimente
25 septembrie - IMM-urile, oxigen pentru România (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
În cauză cercetările sunt continuate pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, profanare de morminte şi utilizarea în public a simbolurilor antisemite.
Într-un alt dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, cu sprijinul poliţiştilor oraşului Ineu, a fost identificat un tânăr, de 18 ani, care ar fi lipit mai multe stickere cu însemne naziste şi antisemite.
Din cercetări a reieşit că cel în cauză ar fi liderul unei grupări cu caracter extremist şi membru în alte grupări similare, din ţară.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru utilizarea în public a simbolurilor antisemite şi utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
La data de 12 mai 2025, a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, în urma activităţilor fiind ridicate bunuri cu valoare probatorie.
”În ambele dosare urmează a fi desfăşurate şi alte activităţi complexe, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi destructurarea grupărilor ilegale, precizează IGPR.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.