Apele Române: Dunărea, la minime istorice fără precedent / Debite necesare pentru CNE Cernavodă

Apele Române: Dunărea, la minime istorice fără precedent / Debite necesare pentru CNE Cernavodă

Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) anunţă sâmbătă că măsurile de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiştei, au caracter operativ, temporar şi excepţional, fiind necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor stabilite prin hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), în contextul situaţiei hidrologice severe înregistrate pe fluviul Dunărea.

Potrivit ANAR, aceste măsuri se înscriu în cadrul stabilit prin Hotărârea CNSU nr. 15/2026, prelungită prin Hotărârile nr. 21/2026 şi nr. 23/2026, precum şi al măsurilor operative prevăzute prin Hotărârea CNSU nr. 24/2026, având ca obiectiv asigurarea condiţiilor hidrologice necesare funcţionării în siguranţă a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă.

"În prezent, debitele Dunării la intrarea în ţară sunt sub 1.200 m³/s, iar nivelurile apei la Cernavodă se situează foarte aproape de limita operaţională de −262 cm, relevantă pentru asigurarea condiţiilor de pompare a apei de răcire a centralei nucleare. Astăzi, 10 octombrie 2026, a fost înregistrată cota de −259 cm, cu numai 3 cm peste această limită, situaţie care impune adoptarea unor măsuri operative urgente şi coordonate. În acest context, ANAR a dispus suplimentarea temporară cu 20 m³/s a debitului evacuat din acumularea Iezer, în perioada 10-18 octombrie 2026, prin exploatarea coordonată a salbei de acumulări de pe valea Mostiştei", anunţă Administraţia Naţională "Apele Române".

Potrivit ANAR, această intervenţie este corelată cu măsurile suplimentare de evacuare controlată a apei din acumulările Izbiceni, de pe râul Olt, şi Mihăileşti, de pe râul Argeş, în vederea suplimentării aportului de apă în Dunăre şi limitării scăderii nivelurilor în sectorul Cernavodă. Manevrele sunt coordonate în funcţie de debitele disponibile, timpii de propagare şi evoluţia prognozată a regimului hidrologic, pentru maximizarea eficienţei intervenţiilor.

"Subliniem că măsura nu presupune golirea acumulării Iezer. După aplicarea acesteia, în acumulare va rămâne disponibil un volum de apă de peste 40 de milioane m³, evacuările fiind realizate controlat, cu monitorizarea nivelurilor şi debitelor şi adaptarea manevrelor la condiţiile hidrologice şi de exploatare. Dispoziţia operativă a fost transmisă structurilor teritoriale competente, cu informarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare. În condiţiile actuale, asigurarea resurselor de apă necesare funcţionării în siguranţă a CNE Cernavodă reprezintă o responsabilitate de interes naţional. Măsurile adoptate sunt temporare, proporţionale cu situaţia hidrologică şi necesare pentru îndeplinirea hotărârilor CNSU şi reducerea riscurilor asupra funcţionării unui obiectiv strategic pentru Sistemul Energetic Naţional", menţionează instituţia.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră