Tatăl Alexandrei Măceşanu a ieşit, joi seara, într-o declaraţie pentru presă în faţa sediului Poliţiei din Caracal, în care a spus că are încredere că fiica sa este în viaţă şi a făcut apel la „cine a luat-o să o aducă acasă” şi va ierta tot şi şi-a exprimat încrederea în anchetatori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Cine a luat-o să o aducă acasă. Vreau să o aducă, să o lase la o margine, nu mă mai interesează cine a făcut. Rog din tot sufletul, cei care au luat-o să o aducă acasă, nu mă interesează cine a luat-o dacă o aduce, să fie teafără”, a spus tatăl Alexandrei Măceşanu.

El a spus că familia crede că fata este în viaţă.

Apelul său pentru autorităţi este „să-şi vadă în continuare de treabă, să-şi unească toate forţele ca să o găsească”.

„Cred că şi-au făcut datoria, nu mă voi îndoi, am încredere în ei, ca orice om în situaţia asta”, a mai spus bărbatul.

Despre ce i-au spus poliţiştii joi seara, când a mers să reclame dispariţia fiicei sale, tatăl Alexandrei a spus: „Mi-au zis să revin dimineaţă, că poate apare, că aşa sunt copiii de vârsta lor”.

Despre reacţia autorităţilor în urma apelurilor Alexandrei la 112, tatăl ei a spus: „Poate nu şi-au dat seama”.

„Eu cred că îşi vor face datoria şi o vor găsi în viaţă. (...) Autorităţile nu ne-au mai spus nimic, dar noi credem că va fi bine”, a spus tatăl fetei.

Întrebat dacă trebuia ca autorităţile să intervină mai rapid, el a spus: „Cred că normal dacă se intervenea mai repede, nu judec pe nimeni, poate aşa sunt formalităţile... Poate era mai bine, poate aşa a fost să fie”.

Întrebat ce i s-a spus în noaptea de joi spre vineri, când a fost identificată casa lui Gheorghe Dincă, bărbatul a spus: „Mi s-a spus să aştept, mi s-a spus să aduc haine nespălate, că aşa mi s-a spus pentru câine, şi am aşteptat aici”.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.