Comisarii Gărzii de Mediu Prahova au constatat că administratorul unei staţii de epurare a apelor uzate situată la câţiva kilometri de Ploieşti a evacuat în pârâul Dâmbu, care traversează oraşul, ape industriale insuficient epurate, acesta fiind amendat cu 50.000 de lei. Controlul a fost făcut după ce localnicii au sesizat telefonic mirosul greu de suportat din zona pârâului şi a staţiei de epurare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„A fost demarat un control la staţia de epurare ape industriale Corlăteşti, iar în urma verificărilor efectuate în teren s-a constatat că staţia de epurare evacua ape uzate insuficient epurate, în debit mare, ce au fost percepute ca disconfort olfactiv în zona de evacuare a acestora. Având în vedere cele constatate şi luând în considerare faptul că operatorii economici au obligaţia de a anunţa orice incident ce poate cauza mediului înconjurător, comisarii de mediu au amendat Administratorul staţiei de epurare Corlăteşti cu sancţiune contravenţională în cuantum de 50.000 lei”, anunţă Garda de Mediu Prahova vineri după amiază, într-o postare pe Facebook.
Controlul a fost făcut după ce Garda de Mediu Prahova a primit telefoane în care se reclama „disconfortul olfactiv” resimţit în apropierea staţiei de epurare ape industriale Corlăteşti  şi respectiv deversarea în pârâul Dâmbu de posibile ape uzate industrial epurate.
Reprezentanţii instituţiei nu au putut fi contactaţi pentru a preciza cine administrează staţia de epurare, însă o companie care oferă servici de colectare, tratare şi eliminare a deşeurilor periculoase şi nepericuloase afirmă, pe pagina sa de web, că are în administrare staţia de epurare a apelor uzate industriale de la Corlăteşti, care are o capacitate de prelucrare de 1420 tone pe oră , iar in caz de ploi abundente sau deversări accidentale, poate prelua o cantitate maxima de 2350 tone pe oră.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.