ANPC recomandă consumatorilor cum să reacţioneze la fenomenul de ”shrinkflation” / Acesta presupune cantitate mai redusă, dar preţ neschimbat / Cetăţenii, sfătuiţi să verifice cantitatea netă de pe ambalaj şi preţul pe kilograme sau litru

ANPC recomandă consumatorilor cum să reacţioneze la fenomenul de ”shrinkflation” / Acesta presupune cantitate mai redusă, dar preţ neschimbat / Cetăţenii, sfătuiţi să verifice cantitatea netă de pe ambalaj şi preţul pe kilograme sau litru

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au transmis consumatorilor câteva recomandări despre cum să reacţioneze la fenomenul de ”shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat. Astfel, cetăţenii sunt sfătuiţi să verifice cu atenţie cantitatea netă înscrisă pe ambalaj şi în special a preţului pe unitatea de măsură, de exemplu, preţul/kg sau preţul/litru.

”Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor atrage atenţia asupra fenomenului cunoscut sub denumirea de «shrinkflation», un fenomen care poate afecta consumatorii fără ca aceştia să îl sesizeze. Practica presupune reducerea cantităţii unui produs, în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu scade proporţional. În final, consumatorul primeşte mai puţin produs pentru aceeaşi sumă, fără ca această modificare să fie întotdeauna evidentă”, au transmis, joi, reprezentanţii ANPC. 

Ei au explicat că în cazul produselor achiziţionate în mod constant, diminuarea cantităţii poate avea un impact considerabil asupra bugetului lunar al consumatorilor. 

De asemenea, fenomenul poate viza o categorie largă de produse, de la alimente şi produse de uz casnic până la produse destinate îngrijirii personale.

ANPC a subliniat că reducerea cantităţii unui produs nu este o încălcare a legii, dar consumatorul trebuie informat în legătură cu această modificare. 

”Reducerea cantităţii unui produs nu reprezintă, în sine, o încălcare a legii. Neconformitatea intervine atunci când consumatorul nu este informat în mod transparent cu privire la această modificare, iar prezentarea produsului sau informaţiile oferite sunt de natură să îl inducă în eroare cu privire la cantitatea achiziţionată”, a mai precizat sursa citată. 

ANPC recomandă verificarea cu atenţie a cantităţii nete înscrise pe ambalaj şi, în special, a preţului pe unitatea de măsură, de exemplu, preţul/kg sau preţul/litru.

Totodată, consumatorii nu trebuie să se limiteze la compararea preţului final sau la aspectul ambalajului.

ANPC recomandă consumatorilor: să verifice cantitatea netă înainte de achiziţionare; să compare preţul pe kilogram/litru/bucată, după caz; să compare aceeaşi marcă şi acelaşi produs în timp, atunci când observă modificări ale ambalajului; să nu se lase influenţaţi exclusiv de dimensiunea ambalajului, aspectul acestuia sau preţul afişat; să păstreze bonul fiscal şi, atunci când consideră că au fost induşi în eroare, să se adreseze ANPC.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră