Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) recomandă achiziţionarea de jucării pentru Moş Nicolae doar din magazine sau raioane specializate, respectând atenţionările privind vârsta pentru care acestea sunt potrivite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) vine în sprijinul lui Moş Nicolae cu o serie de sfaturi utile pentru el, atunci când cumpără jucării din magazine pentru a le pune în ghetuţe copiilor cuminţi, peste puţin timp", se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de ANPC.

Astfel, se recomandă achiziţionarea de jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care este nevoie în caz de reclamaţie; alegerea de jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale.

De asemenea, jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată, iar adulţii să ţină cont de faptul că jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârstă specifice pot să îi răneascăpe cei mici şi să nu cumpere jucării cu părţi mici, detaşabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceştia au tendinţa să bage jucăriile în gură şi pot să se înece cu părţile mici.

ANPC îndeamnă la respectarea atenţionărilor referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, sub forma unei sintagme de tipul: "Atenţie. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare"; fraza "Atenţie. Nerecomandat copiilor mai mici de 3 ani" poate fi înlocuită cu simbolul grafic de interzicere  /pictogramă care vizează copiii între 0 şi 3 ani; ele (fraza şi simbolul) nu trebuie puse împreună pe etichetă.

Alte sfaturi se referă la faptul că jucăriile trebuie să aibă marcate într-un mod vizibil, lizibil şi durabil: coordonatele producătorului şi/sau importatorului (numele, denumirea comercială/ marcaînregistrată a producătorului şi/sau a importatorului şi adresa la care pot fi contactaţi); numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare); marcajul de conformitate CE care conduce la supoziţia că jucăria este sigură, dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici.

Cumpărătorii sunt sfătuiţi să verifice existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, însoţite de indicaţii privind precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării; acestea trebuie sa fie traduse obligatoriu în limba română; să respecte întocmai aceste instrucţiuni şi precauţii.   

Orice reclamaţie legată de o jucărie achiziţionată trebuie semnalată mai întâi vânzătorului/magazinului de la care a fost cumpărată şi în caz de nerezolvare, structurii teritoriale a ANPC.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.