Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunţă că a verificat şi consiliat, prin Comandamentul de Iarnă 2021, în prima săptămână de activitate, 255 de operatori economici, în 3 regiuni ale ţării: Sud Muntenia Ploieşti, Nord Est Iaşi şi Centru Braşov. În urma acţiunilor de control, comisarii ANPC au aplicat 199 amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 1,1 milioane lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Coordonat de preşedintele ANPC, Mihai Culeafă, şi de directorul general ANPC, Paul Anghel, Comandamentul de Iarnă 2021, organizat de Autoritate, are ca misiune prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor aflaţi în vacanţă, în staţiunile din România, în perioada sărbătorilor de iarnă, transmite ANPC. 

Autoritatea a aplicat 199 amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 1,1 milioane lei, 132 avertismente, 30 măsuri de oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficienţelor şi o propunere de  suspendare a activităţii până la 6 luni.

Cele mai importante abateri constatate au fost: 

  • comercializarea sau utilizarea unor materii prime cu data durabilităţii minimale depăşită
  • schimbarea stării termice a aproduselor
  • utilizarea, la raionul de vitrină asistată - a unor vitrine frigorifice neigienizate, ale căror tăvi conţineau urme de resturi alimentare, pete şi lichid provenit de la scurgerile din produse
  • folosirea unor vitrine frigorifice care aveau ventilatoare cu depuneri sau strat gros de praf pe grila de protecţie, urme de mucegai şi de rugină
  • comercializarea de legume - fructe cu modificări organoleptice, lovituri mecanice, pete, deshidratate, consistenţă moale, improprii consumului uman
  • utilizarea unor spaţii de frig insalubre, cu urme de resturi alimentare lipite pe tăvile de inox, suprafeţe cu rugină, urme de insecte
  • lipsa menţionării alergenilor pe listele meniu sau a afişării gramajului porţiilor, la unele unităţi de alimentaţie publică
  • lipsa verificărilor metrologice la instrumentele de măsură utilizate
  • lipsa etichetelor la unele produse alimentare
  • utilizarea unor ustensile de bucătărie deteriorate sau neprofesionale
  • lipsa afişării preţurilor la cazare
  • utilizarea unor lenjerii de pat, saltele şi alte accesorii, neigienizate sau deteriorate, în spaţiile de cazare
  • lipsa informaţiilor necesare turiştilor, în spaţiile de cazare.

"Suntem mereu alături de consumatori şi avem permanent grijă ca drepturile lor, legea să fie respectate de către operatorii economici. Nu admitem ca pretextul profiturilor, chiar într-o perioadă grea, să justifice o formă de lipsă de respect faţă de consumator. De aceea, în perioada sărbătorilor de iarnă, suntem atenţi şi ne aflăm oriunde, în România, turistul şi-ar dori să-şi petreacă vacanţa, pentru a ne asigura că actul comercial se derulează conform reglementărilor. Bazaţi-vă pe noi!”, a transmis Mihai Culeafă, preşedintele ANPC.

Verificările pe care le întreprinde Comandamentul de iarnă al ANPC continuă, la nivelul întregii ţări.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.