Procurorii au început o anchetă, după ce un preot din Cluj-Napoca a permis accesul enoriaşilor în incinta bisericii, în zilele de 18 şi 19 aprilie, cu ocazia unor slujbe religioase, nerespectând astfel măsuri de prevenire a infectării cu Covid-19 luate de autorităţi.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că a fost înregistrat un dosar penal in rem pentru comiterea infracţiunii de zădărnicerea combaterii bolilor.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Procurorii spun că, în zilele de 18 şi 19 aprilie, un preot a permis accesul enoriaşilor în incinta locaşului de cult, cu ocazia unor slujbe religioase, nerespectând astfel măsurile de prevenire şi combatere a infectării cu virusul SARS-Cov-II, dispuse de autorităţi.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a postat săptămâna trecută pe pagina sa de Facebook, mai multe imagini cu credincioşi care au mers la biserica “Ioan Gură de Aur” din Cluj-Napoca, el precizând că nu ar fi trebuit încălcate regulile de distanţare socială de către nicio biserică.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.