Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat, în ultimele cinci zile, aproximativ o mie de operatori economici la nivel naţional, fiind găsite jucării periculoase, produse expirate, condiţii improprii în camerele turiştilor, precum lenjerii murdare, sisteme de aer condiţionat neigienizate, folosirea în piscine a apei cu concentraţii de clor peste limitele admise.
Reprezentanţii ANPC au anunţat, vineri, că, în perioada 28 iulie – 1 august, au fost verificaţi 982 de operatori economici la nivelul întregii ţări.
În urma neregulilor găsite, au fost date 942 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 5,3 milioane de lei. De asemenea, au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de 2,6 milioane de lei şi a fost închisă temporar activitatea pentru 31 de operatori economici, până la remedierea deficienţelor.
”Gravitatea abaterilor constatate confirmă, din păcate, că unii operatori economici continuă să pună în pericol sănătatea şi siguranţa consumatorilor, ignorând complet obligaţiile legale. ANPC nu va tolera astfel de practici şi va acţiona ferm, cu toate instrumentele legale disponibile, pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor. Protejarea interesului public nu este negociabilă”, a declarat preşedintele interimar al ANPC, Sebastian Ioan Hotca.
Principalele abateri identificate au fost: comercializarea unor jucării periculoase, notificate la nivel european prin sistemul Safety Gate, comercializarea unor produse textile cu compoziţie fibroasă distinctă faţă de cea declarată în rapoartele de expertiză, comercializarea unor produse nealimentare fără marcaj CE şi fără instrucţiuni de siguranţă, condiţii improprii în camerele destinate turiştilor, din spaţiile de cazare (lenjerii murdare, infiltraţii, sisteme de aer condiţionat neigienizate, depuneri grosiere de impurităţi în cabinele de duş), întreţinerea necorespunzătoare a piscinelor, pavimentului şi a mobilierului aferent (şezlonguri).
Alte nereguli au fost: folosirea în piscine a apei cu concentraţii de clor peste limitele admise, comercializarea unor produse alimentare cu termen de valabilitate depăşit, condiţii necorespunzătoare de depozitare şi păstrare a băuturilor răcoritoare, comercializarea unor produse alimentare cu ambalaje deteriorate, utilizarea ustensilelor/recipientelor neprofesionale, improprii alimentaţiei publice, cu grad de uzură avansat, nerespectarea temperaturii de depozitare recomandate de producător, pentru anumite preparate.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.