CNCAV anunţă că 48.000 dedoze de vaccin Janssen vor ajunge, joi, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit CNCAV, transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.

Ulterior, dozele de vaccin vor fi distribuite, după cum urmează:

- Centrul Regional de Depozitare Braşov: 8.000 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 8.000 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 8.000 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 8.000 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 8.000 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 8.000 doze.

”Până la acest moment, ţara noastră a recepţionat 577.300 doze de vaccin produse de compania Johnson&Johnson, iar 225.331 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei”, a transmis CNCAV.

Vicepreşedintele CNCAV, Andrei Baciu, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că s-a ajuns la un surplus de doze de vaccin.

“Pentru perioada următoare, dat fiind faptul că există un surplus de doze, tocmai pentru a avea un management cât mai eficient s-a discutat şi s-a transmis o suspendare a unui număr de doze. Pentru dozele de vaccin produse de Biotech/Pfizer pentru luna iunie trebuia să primim un total de 4.366.444 de doze de vaccin, însă ca urmare a solicitării de a le ţine în hold pentru o perioadă vom primi 1.928.160 doze de vaccin Pfizer/Biotech”, a afirmat Baciu.

Acesta a precizat, însă, că livrarea vaccinului Johnson&Johnson continuă după graficul iniţial stabilit cu producătorii.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.