Consilierii locali din Timişoara au adoptat, miercuri după-amiază, o hotărâre prin care au stabilit ca sediul Alianţei Vestului (AVE) să fie la Timişoara, în clădirea în care în trecut funcţiona Primăria.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit hotărârii Consiliului Local Timişoara, sediul AVE va fi în clădirea "Primăriei Vechi", cum este cunoscută în oraş, în Piaţa Libertăţii, la etajul întâi. Sediul va fi format din patru încăperi, iar până în prezent acolo a funcţionat Biroul Economic al Primăriei Timişoara, care recent a fost mutat.

"Am hotărât, noi, cei patru primari care am avut iniţiativa de creare a Alianţei Vestului, că sediul Alianţei să fie în Timişoara. Noi am considerat că locul potrivit este Piaţa Libertăţii, Primăria Veche, prin urmare, acolo s-a aprobat astăzi (miercuri - n.r.), în Consiliul Local, alocarea de spaţiu. Aşa s-a considerat, să fie sediul la Timişoara, nu sunt motive speciale, noi suntem parteneri egali, toate cele patru oraşe sunt, consider eu, de prim plan ale României, respectate ca atare, recunoscute ca atare şi nu există între noi ambiţii sau orgolii. Conducerea va fi rotativă", a declarat primarul Nicolae Robu (PNL).

Momentan, reprezentanţii AVE lucrează la constituirea juridică şi încă nu au întocmit proiecte pe care să le implementeze, însă au stabilit ca primarul Timişoarei să fie primul preşedinte al Alianţei.

"Conducerea va fi rotativă. Primul preşedinte s-a hotărât să fiu eu, pe un an, aşa este mandatul. Deocamdată, trebuie să ne constituim juridic, sunt gata documentele de constituire juridică, statutul şi actul constitutiv, le vom transmite instanţelor să parcurgă procedura legală şi când vom avea personalitate juridică, vom angaja inclusiv experţi care să elaboreze proiectele, de la noi vin doar idei de proiecte şi experţii vor fi cei care vor detalia lucrurile şi vor aprofunda şi desigur vor genera proiecte", a completat Nicolae Robu.

În 8 decembrie 2018, primarii Nicolae Robu (Timişoara), Emil Boc (Cluj-Napoca), Gheorghe Falcă (Arad) şi Ilie Bolojan (Oradea) au semnat, la Timişoara, documentele de înfiinţare a Alianţei Vestului, iniţiativa prin care se doreşte în special atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea economică a zonei de vest a ţării.

Iniţial, acţiunea celor patru primari a fost numită Patrulatera Vestului, însă având în vedere interesul mare pentru proiect arătat de alte administraţii publice locale din această parte de ţară, odată cu semnarea acestui document, numele asocierii s-a schimbat din Patrulaterala Vestului în Alianţa Vestului (AVE), pentru a se evidenţia caracterul ei deschis.

Semnarea documentului de înfiinţare a avut loc la sediul Primăriei Timişoara.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.