Reprezentanţi ai unei asociaţii civice din Alba participă, vineri, la un protest spontan motivat de faptul că un drum naţional din judeţ, deteriorat în urma inundaţiilor din 2021, a fost lăsat nereparat, protestatarii susţinând că starea drumului pune în pericol siguranţa participanţilor la trafic. Protestatarii au format o coloană de autovehicule pe DN 74A şi vor să meargă la Instituţia Prefectului şi la Consiliul Judeţean pentru a transmite solicitarea ca drumul să fie reabilitat urgent.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Membrii unei asociaţii civice din Alba participă, vineri, la un protest spontan, organizat pentru a atrage atenţia autorităţilor asupra stării unui drum naţional din acest judeţ.

În urma inundaţiilor din 2021, au fost deteriorate mai multe drumuri din judeţ printre acestea numărându-se DN 74A, care leagă Ţara Moţilor de Alba Iulia.

”Autorităţile au promis de nenumărate ori că vor repara în foarte scurt timp acest drum. Am făcut nenumărate plângeri, pentru că într-o zonă foarte dificil de traversat este deteriorat drumul naţional, este o zonă în pantă, iar jumătate este curbă, o zonă foarte periculoasă. Nu au făcut absolut nimic, drumul nici măcar nu este marcat cum trebuie iar vieţile noastre sunt puse în pericol la fiecare traversare. Este un protest spontan prin care vrem să atragem atenţia autorităţilor că nu toţi moţii sunt îngenuncheaţi, nu suntem la cheremul autorităţilor, nu e nevoie decât de foarte puţin să punem punctul la finalul propoziţiei «Ne-am trezit»”, a declarat pentru, News.ro Radu Stoica, participat la protest şi membri al Asociaţiei Apuseni Spirit.

Acesta a explicat că mitingul a fost organizat în contextul în care, în ultima perioadă, unii dintre participanţii la acest protest au fost la un pas de accident pe acest tronson din cauza stării de degradare a drumului.

”Vom merge la Prefectură, Consiliul Judeţean, să atragă atenţia forurilor superioare care decid bugetele să se pună bani la dispoziţie. Proiectul este făcut, de doi ani de zile se amână repararea acelei porţiuni. Este un protest spontan paşnic prin care vrem să atragem atenţia autorităţilor că de data aceasta venim puţini, să nu venim mai mulţi”, a precizat Radu Stoica.

Asociaţia Apuseni Spirit, alături de alte două organizaţii – Iniţiativa Alba Curată şi Asociaţia Concordia Transilvană -  au iniţiat şi o petiţie prin care solicită reabilitarea tronsonului afectat de inundaţii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.