Alba: Descinderi ale procurorilor la Spitalul Orăşenesc Câmpeni, într-un dosar care vizează infracţiuni de corupţie / Ar fi vizat modul în care s-au făcut unele angajări

Alba: Descinderi ale procurorilor la Spitalul Orăşenesc Câmpeni, într-un dosar care vizează infracţiuni de corupţie / Ar fi vizat modul în care s-au făcut unele angajări
FOTO: ziarulunirea.ro

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba şi zeci de poliţişti au descins, miercuri dimineaţă, la Spitalul Orăşenesc Câmpeni, într-un dosar care vizează infracţiuni de corupţie. Ancheta ar viza modul în care s-au făcut unele angajări în spital.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba anunţă, miercuri, că procurorii fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

”În cursul zilei de 28.01.2026, ca urmare a obţinerii autorizaţiilor legale de la instanţa competentă, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba împreună cu organe de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează percheziţii domiciliare în 10 locaţii situate pe raza judeţului Alba, dintre care una este sediul unei instituţii publice, restul fiind domiciliile unor persoane fizice”, se arată într-un comunicat dat publicităţii, miercuri, de Parchet.

Jurnaliştii de la ziarulunirea.ro notează că descinderile au loc la Spitalul Orăşenesc Câmpeni, iar ancheta ar viza modul în care s-au făcut unele angajări în spital.

Sursa citată precizează că managerul şi economista Spitalului Orăşenesc din Câmpeni ar fi vizaţi de percheziţii.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră