Agenţia Naţională de Integritate explică, joi, noutăţile legislative pre - şi post-angajare în instituţiile şi autorităţile publice, duop ce preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea prin care se face un pas important în procesul de aderare la OCDE. Persoanele numite, alese sau angajate într-o funcţie publică nu pot controla, verifica sau semna contracte cu entitatea privată la care au activat profesional în ultimul an şi nu pot exercita activităţi profesionale la entităţi de drept privat, care se suprapun sau interferează cu lista activităţilor derulate în ultimele 12 luni în cadrul autorităţii sau instituţiei publice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”România a făcut un pas important în procesul de aderare la OCDE, prin promulgarea legii care introduce un set modern de reguli pre- şi post-angajare în instituţiile şi autorităţile publice. Noul cadru legal vine ca răspuns la nevoia de a întări cultura integrităţii şi de a creşte încrederea cetăţenilor în modul în care statul previne şi gestionează potenţialele conflicte de interese”, a transmis, joi, Agenţia Naţională de Integritate, într-un comunicat de presă.

Instituţia precizează că are un rol central în acest proces, prin faptul că pune în aplicare un mecanism — atât de prevenire, cât şi de sancţionare — menit să reducă riscurile de influenţă nejustificată şi să consolideze integritatea profesională în sectorul public.

Acest mecanism include:

·         măsuri care împiedică interacţiunile profesionale ce pot genera conflicte de interese la intrarea într-o funcţie publică - persoanele numite, alese sau angajate într-o funcţie publică nu pot controla, verifica sau semna contracte cu entitatea privată la care au activat profesional în ultimul an;

·         reguli clare care limitează influenţele post-angajare sau colaborările cu entităţi private cu care persoana a interacţionat anterior - persoanele numite, alese sau angajate într-o funcţie publică, nu pot exercita activităţi profesionale la entităţi de drept privat, care se suprapun sau interferează cu lista activităţilor derulate în ultimele 12 luni în cadrul autorităţii sau instituţiei publice

·         măsuri de monitorizare instituţională - instituţiile publice sunt obligate să desemneze persoane sau structuri responsabile cu gestionarea acestor declaraţii şi să sesizeze Agenţia atunci când apar suspiciuni de nerespectare a restricţiilor;

·         o abordare unitară, transparentă şi predictibilă pentru toţi cei care exercită funcţii sau demnităţi publice.

”Prin combinarea acestor instrumente, Agenţia contribuie direct la creşterea integrităţii instituţionale şi la întărirea încrederii publicului că statul continuă să facă paşi concreţi în lupta anticorupţie”, mai arată ANI.

Agenţia precizează, de asemenea, că are un rol esenţial în sprijinirea instituţiilor publice pentru a aplica corect legea, sens în care:

  • oferă instruire specializată persoanelor desemnate din instituţii pentru a gestiona procedurile de verificare;
  • elaborează îndrumări metodologice clare şi uşor de aplicat, adaptate nevoilor administraţiei publice;
  • sprijină instituţiile în stabilirea procedurilor interne şi în gestionarea situaţiilor specifice;
  • organizează acţiuni de informare publică, contribuind la creşterea gradului de conştientizare a angajaţilor statului cu privire la obligaţiile şi responsabilităţile lor.

”Aceste activităţi au un rol major în formarea unei culturi a integrităţii şi în prevenirea situaţiilor de risc încă din stadiile incipiente. Pentru a simplifica şi eficientiza întregul proces, declaraţiile pre- şi post-angajare se depun exclusiv prin platforma eDAI, dezvoltată şi administrată de Agenţie”, mai arată ANI.

Potrivit instituţiei citate, digitalizarea acestor proceduri contribuiea la:

  • reducerea birocraţiei;
  • uniformizarea modului de depunere şi gestionare a declaraţiilor;
  • adaptarea sistemului public la standardele internaţionale de digitalizare.

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, joi, că România a făcut încă un pas decisiv spre aderarea la OCDE, după ce a promulgat săptămâna aceasta legea privind întărirea regulilor de integritate în instituţiile publice, un pachet complex de măsuri care introduce restricţii clare înainte şi după exercitarea funcţiilor publice.

Potrivit şefului statului, acest pas nu este doar o ajustare legislativă internă, ci este o condiţie cheie în procesul de aderare la OCDE, un standard de integritate pe care România îl îndeplineşte acum aproape integral.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.