Administratorul judiciar al ELCEN, Sierra Quadrant, a transmis, joi, că semnarea contractului cadru cu ELCEN este tergiversată de conducerea companiei municipale Termoenergetica Bucureşti, noul distribuitor de energie termică al Capitalei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În paralel, continuând politica de forţă impusă de Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) care a obligat ELCEN să livreze apa caldă gratis către RADET, Termoenergetica solicită ELCEN să furnizeze agent termic pe baza unor comenzi zilnice, în afara contractului, adică nelegal”, se arată în comunicat.

La aproape 30 de zile de la şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în care s-a decis majorarea de capital a Termoenergetica cu aproximativ 650 milioane de lei, PMB nu a transferat niciun leu în conturile societăţii, potrivit companiei.

”Acest lucru înseamnă că Termoenergetica, urmând modelul RADET, va primi energie termică gratis de la ELCEN şi va acumula datorii, fiind lipsită totodată de capitalul de lucru necesar pentru plata salariilor şi pentru reparaţiile reţelei de conducte. În prezent, datoriile curente neîncasate de ELCEN au ajuns la cca 250 milioane de lei, fără a lua în calcul datoria istorică de 3,7 miliarde de lei”, se arată în comunicat.

În tot acest timp, acţiunile de imagine ale PMB pentru care sunt cheltuite sute de milioane de lei s-au intensificat, ceea ce ar demonstra dezinteresul pentru problemele structurale cu care se confruntă oraşul, potrivit administratorului.

”Atragem din nou atenţia că această abordare afectează substanţial situaţia economică a ELCEN, societate aflată deja în insolvenţă, care face eforturi deosebite de a duce la îndeplinire planul de reorganizare”, se arată în comunicat.

Compania consideră că este un semnal de alarmă refuzul conducerii primăriei de a constitui o garanţie cuprinsă în contractul cadru menită să asigure recuperarea creanţelor ELCEN, care ar reprezenta şi o dovadă a bunei credinţe şi o garanţie inclusiv a faptului că nu se doreşte urmarea modelului RADET.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.