Un număr de 120 de elevi de la o şcoală din comuna ieşeană Sireţel nu vor începe cursurile pe 9 septembrie, întrucât localitatea nu are buget, iar unitatea de învăţământ are probleme financiare grave.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primarul comunei Sireţel, Gheorghe Ancuţa, membru PNL, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru trucarea unei licitaţii, iar consilierii locali nu au aprobat bugetul pe acest an, motivând că edilul ar trebui să-şi dea demisia.

Ancuţa refuză să demisioneze, iar activitatea Primăriei este practic blocată, pe fondul neînţelegerilor din Consiliu.

Liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi, Laviniu Lăcustă, susţine că şcoala din localitatea Humosu, comuna Sireţel, unde învaţă 120 de copii, este pe punctul de a fi debranşatǎ de la reţeaua de electricitate. Totodată, unitatea nu are achiziţionate cataloage, finanţarea pe o investiţie PNDL în valoare de 4,3 miliarde lei este aproape pierdutǎ, iar unul dintre cele două microbuze şcolare nu are ITP şi este defect.

“Lupta dintre consilierii PSD şi PNL este cauzatǎ de refuzul primarului PNL din localitate  de a-şi înainta demisia din funcţie, urmare a unei condamnǎri penale cu suspendare. În culpǎ sunt şi consilierii PSD deoarece refuzul acestora de a vota bugetul are grave consecinţe în buna desfǎşurare a vieţii sociale din comuna respectivǎ. Unitatea ar avea nevoie urgent de minimum 50 mii lei pentru a putea începe cursurile în mod normal. Din pǎcate, nu ştim ce se va întȃmpla nici cu cadrele didactice, care sunt în imposibilitatea de a-şi exercita profesia“, afirmă liderul USLIP Iaşi, Laviniu Lăcustă.

În cursul zilei de miercuri, la Sireţel este programată o nouă şedinţă de Consiliu Local.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului şcolar Judeţean, Sabina Manea, a declarat pentru News.ro că au existat mai multe discuţii la Prefectura Iaşi privind situaţia de la Sireţel, dar că deocamdată nu s-a găsit vreo soluţie.

“Rolul nostru a fost cel de mediator. A fost informat şi Ministerul Educaţiei despre situaţia de la Sireţel, sperăm să se rezolve. Primarii sunt cei responsabili pentru buna desfăşurare a activităţii“, susţine purtătorul de cuvânt al IŞJ Iaşi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.