Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică a realizat, înaintea sărbătorilor, un ghid de securitate a datelor online şi recomandă cumpărături online în special de pe site-uri româneşti, eventualele fraude putând fi mai uşor depistate.
”Fiţi atenţi la datele dumneavoastră financiare când faceţi cumpărături online în timpul sărbătorilor! De obicei, în perioadele festive, putem deveni mai puţin vigilenţi în ceea ce priveşte securitatea site-urilor pe care le vizităm şi putem acţiona în grabă”, au transmis, luni, oficialii Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică.
Aceştia au realizat un ghid de securitate a datelor online.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
- Foloseşte site-uri româneşti, pe cât posibil - pot fi mai uşor de detectat eventuale probleme.
- Verifică înainte să cumperi - recenziile site-ului/produsului.
- Foloseşte cardul de credit - ai mai multe şanse de a-ţi recupera banii.
- Plăteşte folosind servicii de plăţi sigure - ţi se solicită plata prin transfer bancar? Mai gândeşte-te!
- Plăteşte doar când ai o conexiune sigură la internet - evită folosirea hot-spot-urilor publice de wi-fi.
- Foloseşte un dispozitiv sigur când plăteşti - fă-ţi la timp actualizările de sistem şi securitate.
- Atenţie la reclame, ”oferte miraculoase”, ”afaceri-bombă” - dacă e prea frumos ca să fie adevărat, probabil nu e!
- O fereastră pop-up îţi spune că ai câştigat un premiu fabulos? Mai gândeşte-te!
- Dacă produsul comandat nu soseşte la timp, contactează imediat vânzătorul. Dacă nu răspunde, contactează banca.
De asemenea, specialiştii recomandă sesizarea Poliţiei la orice încercare de fraudă, chiar dacă nu aţi devenit victima acesteia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.