Formaţia The Rolling Stones şi-a început duminică turneul în America de Nord într-o sală arhiplină din Houston, iar oamenii au venit din mai multe oraşe pentru a urmări una dintre cele mai longevive trupe rock din lume, în contextul în care se tem că acesta ar putea fi ultimul lor turneu, potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Spectacolul a fost primul din cele 16 reprezentaţii, programate în SUA şi Canada până în luna iulie.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Fanii s-au adunat la stadionul NRG din Houston în tricouri Rolling Stones cu celebrul logo al trupei.

Trupa, formată în urmă cu mai bine de şase decenii, a început cu "Start me up", Mick Jagger intrând pe scenă într-o jachetă lucioasă cu dungi, o cămaşă gri cu paiete şi pantaloni negri. Jagger, în vârstă de 80 de ani, a dansat, a sărit şi a alergat pe scenă. "Bună ziua Houston, este bine să mă întorc în statul cu o singură stea", a spus Jagger, adăugând că trupa a vizitat Centrul Spaţial Lyndon B. Johnson al NASA din Houston şi făcând glume despre lanţul de magazine Buc-ee's din Texas.

A cântat alături de Keith Richards, în vârstă de 80 de ani, şi Ronnie Wood, în vârstă de 76 de ani, nucleul supravieţuitor al trupei.

"De fiecare dată când îi văd, este o mare bucurie. Sunt extraordinari. Se bucură atât de mult cu adevărat când cântă", a declarat Greta Brasgalla, în vârstă de 56 de ani, care a călătorit din El Paso, Texas, pentru a vedea trupa pentru a şaptea oară. De asemenea, ea plănuieşte să vadă The Rolling Stones în Atlanta, în iunie.

Cu toate că echipa de relaţii cu presa a trupei a refuzat să ofere o cifră a numărului de spectatori, site-ul de vânzări de bilete StubHub a precizat că mai puţin de 2% din totalul biletelor erau disponibile cu două ore înainte de spectacol.

Trupa a atras pe stadion oameni de toate vârstele, cu o proporţie semnificativă a publicului de peste 60 de ani.

Cele 18 melodii interpretate pe parcursul a două ore au inclus un mix de clasice şi trei de pe cel mai recent album "Hackney Diamonds", primul album cu materiale originale al Stones din 2005 şi prima înregistrare de la moartea toboşarului Charlie Watts, în 2021. Printre alte melodii pe care le-au interpretat s-au numărat "Jumping Jack Flash", "You can't always get what you want" şi "Out of Time", toate aplaudate. 

Richards, al cărui parteneriat de compoziţie cu Jagger este unul dintre cele mai durabile şi de succes din rock, a cântat "Little T&A".

The Stones au încheiat spectacolul cu "(I can't get no) Satisfaction". Ei se îndreaptă spre New Orleans Jazz and Heritage Festival pentru un spectacol special în această săptămână.

Cu toate acestea, fanii s-au arătat îngrijoraţi că acesta ar putea fi unul dintre ultimele turnee ale Stones. "De fiecare dată când îi vedem, ne întrebăm dacă va fi ultimul. Aceasta este teama noastră", a declarat Savannah Welch, care a călătorit din Austin şi l-a adus cu ea şi pe fiul ei Charlie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.