Ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a spus joi că pledează pentru un tratament echitabil al companiilor şi investitorilor din România, menţionând că aici activează 960 de firme americane, care au angajate aproape 110.000 de persoane, iar înainte de a veni la post la Bucureşti a avut întâlniri cu reprezentanţi a zeci de companii din SUA pentru a afla cu ce probleme se confruntă când vor să intre pe piaţa din România. Ea a transmis că reformele, inclusiv cele din PNRR, ajută România să se dezvolte şi să aibă sprijinul SUA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Amplificarea legăturilor noastre comerciale şi de investiţii este o prioritate a mea. Înainte de a sosi în România m-am întâlnit cu zeci de companii americane pentru a înţelege mai bine oportunităţile şi provocările cu care se confruntă acestea atunci când îşi extind activităţile comerciale sau intră pe piaţa din România. Acum că mă aflu aici, intenţionez să continui acele discuţii în cât mai multe forumuri cu putinţă”, a declarat ambasadoarea Kathleen Kavalec, într-un discurs rostit joi în prezenţa lui Nicolae Ciucă şi a lui Marcel Ciolacu la Adunarea Generală a Camerei de Comerţ Americană din România (AmCham).

„Forţa legăturilor noastre economice este o prioritate cheie a relaţiei noastre bilaterale”, a subliniat ambasadoarea Kavalec.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

„Intenţionez să fac eforturi de extindere a prezenţei companiilor şi investiţiilor americane în România”, a anunţat reprezentantul diplomatic al Washingtonului.

„Voi pleda pentru un tratament echitabil al companiilor şi investitorilor, iar echipa mea va continua să sprijine eforturile României de a lupta împotriva corupţiei şi de a consolida statul de drept”, a punctat Kathleen Kavalec. „Eu voi continua să transmit acest mesaj în discuţiile mele cu miniştri şi parlamentari din tot spectrul politic”, a adăugat ambasadoarea.

Ea a spus că sunt prezente acum în România 960 de companii americane, care angajează aproape 110.000 de persoane. „Cu toate acestea, ştiu că mai există mult loc pentru creştere. Iar AmCham România este cel mai apreciat partener al nostru în impulsionarea acestei creşteri”, a menţionat ambasadoarea SUA.

Kathleen Kavalec a anunţat că la viitorul Summit al Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări accentul va fi pus pe securitatea energetică, pe dezvoltarea infrastructurii şi pe digitalizare, oficialii din SUA considerând că ţările din zona Mării Negre trebuie să-şi atingă „întregul potenţial ca legătură strategică între Europa şi Asia Centrală”, în condiţiile agresiunii ruse din Ucraina.

„Nu mai departe de săptămâna trecută, am făcut eforturi de extindere a cooperării şi a comerţului şi investiţiilor bilaterale la cea de-a opta rundă a Dialogului Strategic SUA-România. Reprezentanţii de rang înalt de la Departamentul de Stat, Departamentul Comerţului şi Departamentul Apărării, care au participat la eveniment, au evidenţiat importanţa unităţii transatlantice în descurajarea agresiunii. Ei au subliniat nevoia ca ţările din zona Mării Negre să îşi atingă întregul potenţial ca legătură strategică între Europa şi Asia Centrală”, a spus Kathleen Kavalec.

REFORMELE PENTRU A AVEA O ECONOMIE COMPETITIVĂ, NECESARE ÎNTR-O CRIZĂ GEOPOLITICĂ

Diplomatul a insistat asupra nevoii ca România să continue reformele, inclusiv cele prevăzute de PNRR, subliniind că în condiţiile în care se confruntă cu o criză geopolitică în vecinătate, este esenţial să fie competitivă pe plan economic. Ea a menţionat în acest sens oportunităţile pe care România le are în domeniul energiei verzi, sănătăţii şi tehnologiei informaţiei şi a promis sprijinul SUA în acest sens.

„Aplaud progresul României în promovarea candidaturii sale la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. În calitate de partener strâns şi prieten, Statele Unite ale Americii vor susţine eforturile României de a asigura un mediu investiţional şi standarde ale statului de drept care o vor face competitivă pentru calitatea de membru OCDE. Pe măsură ce România progresează în privinţa reformelor pentru OCDE şi a susţinerii reformelor impuse de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ne aşteptăm ca oportunităţile din domeniile energiei verzi, sănătăţii şi tehnologiei informaţiei să crească. La începutul săptămânii am fost la Bruxelles, unde am discutat deopotrivă cu demnitari români şi ai UE despre oportunităţile ca SUA să sprijine continuarea dezvoltării României”, a arătat Kathleen Kavalec.

„România a început aceste reforme cuprinzătoare în timp ce se confruntă cu o criză geopolitică în vecinătate. Suntem extraordinar de recunoscători pentru sprijinul ferm acordat de România Ucrainei, prin primirea şi ajutorarea refugiaţilor şi facilitarea transportului de grâne şi alte bunuri. Ştiu că multe dintre companiile reprezentate aici au fost active în aceste eforturi, inclusiv îndeosebi în sprijinirea refugiaţilor. Este o altă arie în care eforturile noastre comune, în calitate de parteneri, au contat cu adevărat”, a punctat ambasadoarea SUA în România.

CITEȘTE ȘI Ambasadorul SUA: Când apar probleme care sugerează că nu există predictibilitate sau stabilitate în sistemele fiscale sau juridice, companiile vor întoarce uneori spatele României. Deci e foarte important ca guvernul să fie clar, consecvent, transparent

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.