Fotbalistul echipei CFR Cluj, Andrei Burcă, a declarat joi seară, după calificarea în primăvara europeană, că acest succes este unul meritat. El a glumit atunci când a vorbit despre penaltiurile ratate de Ciprian Deac: “Noi nu avem voie să batem mai mult de 1-0, e scorul nostru preferat”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Merităm să fim în primăvara europeană, o arată şi clasamentul. Am început puţin greoi grupa, dar ne-am revenit pe parcurs şi ne-am atins obiectivul. Mulţumim publicului, a fost senzaţional. Mereu când îi avem în spate putem face performanţe împreună. În mai am avut o finală cu Craiova foarte dificilă ca să luăm campionatul, a fost şi meciul cu Maribor cu presiune, ca să ne calificăm, iar acum, cea mai importantă partidă din finalul anului. Noi nu avem voie să batem mai mult de 1-0, e scorul nostru preferat, de asta a ratat Cipri penaltiurile. Am avut şi eu o ocazie mare, important că am câştigat, că suntem în primăvara europeană. Ne pare rău că anul trecut nu am făcut o figură frumoasă. Acum ne-am propus să facem puncte pentru noi, pentru ţară, pentru coeficient", a spus Burcă pentru Pro TV 

Formaţia CFR Cluj a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Ballkani, în ultima etapă a grupei G a Conference League, şi a încheiat grupa pe locul doi, care îi aduce calificarea în play-off-ul pentru optimile competiţiei.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Boateng a înscris în minutul 17, cu un şut din careu.

În minutul 32, Malele a fost faultat în careu şi CFR a primit penalti. Ciprian Deac a executat, portarul Frasheri a apărat şutul românului, dar arbitrul german a decis ca lovitura de la 11 metri să fie repetată pentru că jucătorii de la Ballkani au intrat în careu în timpul executării penaltiului. Tot Deac a fost jucătorul care a încercat să transforme, a schimbat colţul, dar portarul Frasheri a parat din nou.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.