Iranul va răspunde la textul ”final” al Uniunii Europene luni, până la miezul nopţii, a declarat ministrul iranian de Externe, Hossein Amirabdollahian, care a cerut Statelor Unite să dea dovadă de flexibilitate pentru relansarea pactului nuclear din 2015, relatează Reuters.
”Vom avea nevoie de mai multe negocieri dacă Washingtonul nu dă dovadă de flexibilitate pentru rezolvarea problemelor rămase... La fel ca şi Washingtonul, avem propriul nostru plan B în cazul în care negocierile eşuează”, a declarat şeful diplomaţiei iraniene, potrivit agenţiei de ştiri Fars.
Uniunea Europeană, în calitate de coordonator al negocierilor din dosarul nuclear al Iranului cu puterile mondiale, a anunţat săptămâna trecută că a înaintat un text ”final” după patru zile de negocieri indirecte între oficialii americani şi iranieni la Viena.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Mai mult decât atât, Washingtonul a precizat că este pregătit să ajungă rapid la un acord în vederea restabilirii acordului pe baza propunerilor Bruxelles-ului.
Oficialii iranieni au declarat săptămâna trecută că vor transmite UE ”opiniile şi consideraţiile lor suplimentare” .
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.