Elveţia a construit o centrală hidroelectrică subterană despre care spune că are capacitatea de a stoca suficientă electricitate pentru a încărca 400.000 de baterii de maşini simultan, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Dezvoltatorii centralei Nant de Drance, de 2,2 miliarde de franci elveţieni (2,30 miliarde de dolari), situată în cantonul Valais, care a fost pusă în funcţiune în iulie şi va fi inaugurată oficial luna viitoare, spun că instalaţia funcţionează ca o baterie gigantică.

Cele şase turbine ale sale, ascunse într-o cavernă aflată la 600 de metri sub pământ, între rezervoarele Emosson şi Vieux Emosson, au o capacitate de 900 MW, ceea ce o face una dintre cele mai puternice centrale de stocare prin pompare din Europa.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

În timpul cererii de vârf, Nant de Drance produce electricitate din hidroenergie. Dar atunci când producţia din surse precum eoliană şi solară depăşeşte cererea, instalaţia stochează surplusul de electricitate prin pomparea apei în rezervorul superior Vieux Emosson. "

Procedând astfel, există pierderi ca pentru orice stocare, dar randamentul este foarte bun. Avem o eficienţă de aproximativ 80% pe întreg ciclul", a declarat directorul Alain Sauthier pentru Reuters,

Centrala, care a fost construită pe parcursul a 14 ani, va fi deschisă oficial luna viitoare.

Durează mai puţin de cinci minute pentru a trece de la modul de pompare completă la generarea de energie completă.

Cu 360 de metri cubi pe secundă, volumul de apă care trece prin turbinele sale corespunde debitului de vară al fluviului Ron prin Geneva.

”Cantitatea de energie care poate fi de fapt stocată în această unitate este pur şi simplu gigantică, aproximativ 20 de gigawaţi oră”, a spus Sauthier.

”Aceasta înseamnă că, cu un rezervor plin în Vieux Emosson, poţi reîncărca 400.000 de baterii de maşini electrice simultan”.

De obicei, centrala pompează apă în depozit după-amiaza, noaptea şi în weekend, apoi generează energie dimineaţa şi seara, când preţurile sunt mai mari, a spus Sauthier.

”Aş spune că nu este important doar pentru Elveţia, este şi o uzină importantă la nivel european, deoarece va contribui la stabilitatea reţelei electrice în Europa şi la securitatea aprovizionării în Europa”, a spus el.

Aceasta nu este o performanţă banală, într-un moment în care Elveţia se confruntă cu întreruperi de curent de patru ore la nivel regional, în cazul în care criza energetică a Europei va duce la o penurie de energie în iarnă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.