Cântăreaţa americană Billie Eilish şi-a întrerupt pentru scurt timp spectacolul de pe arena O2 din Londra, sâmbătă, după ce mai mulţi fani au avut probleme din cauza căldurii, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Esti bine?", a intrebat ea mai mulţi fani.

După ce fanii au spus că sunt "epuizaţi", ea a oprit muzica până când presiunea din faţa scenei s-a redus.

"Fă un pas înapoi, lasă tuturor spaţiu”, le-a spus Eilish.

Anterior, Eilish a cerut echipei de securitate O2 să distribuie apă publicului.

Nu este prima dată când cântăreaţa opreşte un concert pentru a-şi verifica fanii.

În februarie, ea şi-a întrerupt turneul Happier Than Ever din Atlanta, după ce a observat că cineva se lupta să respire şi a refuzat să continue până când va putea accesa un inhalator.

Mai târziu în aceeaşi lună, ea a întrerupt şi un spectacol în Madison Square Garden din New York, spunându-le fanilor: "Dacă vrei să stai jos, ai voie. Hai, eşti bine. Stai jos, respiră”.

Problema siguranţei mulţimilor a fost în centrul atenţiei încă de când 10 persoane au murit la festivalul Astroworld din Houston anul trecut.

Fanii din audienţă au criticat ulterior răspunsul serviciilor de urgenţă şi au întrebat de ce organizatorii nu au oprit concertul.

În prezent, o anchetă investighează împrejurările care au dus la producerea tragediei.

La O2, sâmbătă seara, fanii au luat problema în propriile mâini. Un grup, după ce a observat un coleg de concert care avea probleme, a format un cerc de protecţie şi şi-a aprins luminile telefonului pentru a alerta echipa de securitate.

Eilish şi-a reluat spectacolul după trei minute. Ea a mulţumit mai târziu "securităţii şi întregului personal” de la arenă.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.