Antrenorul FCSB, Anton Petrea, a declarat, sâmbătă, că nu comentează arbitrajul derbiului cu Dinamo şi că ar trebui evidenţiate nu greşelile arbitrilor, ci jocul echipei sale.
"Mă bucură atitudinea jucătorilor noştri, au dat dovadă de caracter şi nu am decât să-i felicit pe această cale şi să ne bucurăm de această victorie. Avem două săptămâni de pauză competiţioanlă, în care încercăm să ne punem la punct din toate punctele de vedere. Nu vreau să comentez arbitrajul, nu am să spun nimic despre asta. Şi noi putem să aducem anumite faze în discuţie, nu e treaba mea, nu ştiu ce să zic, a fost sau nu a fost penalti. Jocul nostru şi maniera de a aborda acest joc ar trebui apreciate, mai ales după perioada în care mulţi jucători nu au avut antrenamente, nu au făcut absolut nimic şi au făcut astăzi un meci remarcabil. A fost acea lovitură de la 11 metri pentru Dinamo, a fost, nu a fost, nu vreau să comentez. La golul doi a fost o nesincornizare, o deviere, ce putem să facem? Mă bucură faptul că jucătorii noştri au putut să ţină ritmul până la final şi au crezut în continuare că putem câştiga. Azi dimineaţă, am mai făcut un pic de mişcare cu ei, un mic antrenament, în care am vrut să-i văd exact cum reacţionează, am discutat cu toţi cei care nu au fost lângă echipă şi erau foarte montaţi şi doritori pentru a juca. Şi au făcut-o foarte bine. O să avem o problemă că o să ne citească tactic jocul (n.r. - referindu-se la schimbarea lui Buş cu Buziuc). Sergiu (n.r. - Buş) a venit după o perioadă asta, de pandemie, şi la el lipsa de activitate se vede cel mai mult acum. Mă bucur că avem perioada asta de două săptămâni în care suplimentăm la el partea fizică", a declarat Petrea.
El a confirmat transferul atacantului Adrian Petre la Cosenza, în Serie B: "Din ce am discutat cu conducerea, am înţeles că au ajuns la o înţelegere în privinaţa lui Adi. Îi urez succes la noua echipă şi multă sănătate."
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Formaţia FCSB a învins echipa Dinamo, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, scor 3-2 (2-2), într-un meci din etapa a şasea a Ligii I. Dinamoviştii au jucat în inferioritate numerică din minutul 75, când a fost eliminat Ismael Lopez Blanco. De la Dinamo a fost eliminat şi Răuţă, în minutul 90+1.
Au marcat Tănase ‘8, ’76 (penalti) şi Cristea ’17 pentru gazde, respectiv Borja Valle ’26 (penalti) şi Cristea ’42 (autogol) pentru Dinamo.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.