Tehnicianul Nicolae Dică a declarat, duminică seară, într-o conferinţă de presă, că FCSB a avut probleme la fazele fixe şi astfel a pierdut două puncte în meciul cu Dinamo, scor 3-3, din etapa a doua a Ligii I.
"Este o partidă pe care am început-o foarte bine, am şi marcat, am avut o posesie bună, din păcate nu am avut un final foarte bun, am avut probleme la fazele fixe, la fel ca în meciul cu Astra. Am avut o atitudine bună, dar suferim la fazele fixe şi aşa am pierdut două puncte. Este păcat, pentru că am avut o fază bună de atac. În minutul 90, când conduci, trebuie să conduci tu duelul. Sunt supărat pentru că nu am reuşit să câştigăm, deşi am condus de trei ori. Trebuie să reglăm anumite lucruri pe faza defensivă şi să reuşim să marcăm mai multe goluri, pentru că deşi am înscris de 3 ori, la câte ocazii am avut, o puteam face de 5-6 ori. Am avut faze bune în ofensivă, îmi dă încredere pe viitor. Dinamo a fost nevoită să iasă la atac, noi am reuşit să le punem probleme încă de la început şi de aceea s-au creat anumite spaţii", a spus Dică.
Antrenorul a mai spus că Dinamo, "dacă va juca cu aceeaşi atitudine, cu siguranţă va fi una dintre echipele care se va bate la campionat".
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Echipa FCSB a încheiat la egalitate, duminică, pe Arena Naţională, scor 3-3 (1-1), cu formaţia Dinamo, în derbiul etapei a doua a Ligii I. Florinel Coman a marcat de două ori pentru FCSB.
Pentru FCSB au marcat Gnohere '10 şi Coman '55, '68, iar pentru Dinamo au înscris Axente '45+1, Nistor '61 şi Popescu '89.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.