Poliţiştii fac, marţi, cinci percheziţii în judeţele Prahova şi Dâmboviţa, la persoane suspectate că au sustras lemn din administrarea Ocolului Silvic Ploieşti. Bănuiţii marcau ilegal lemnele din pădure care ulterior erau tăiate.
Poliţişti ai Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova fac, marţi, cinci percheziţii, în judeţele Prahova şi Dâmboviţa, la persoane bănuite de comiterea mai multor infracţiuni silvice.
”Din cercetări a reieşit că, în perioada 2017 – 2018, persoanele bănuite ar fi sustras diverse cantităţi de material lemnos, din fondul forestier aflat în administrarea Ocolului Silvic Ploieşti. Activitatea infracţională ar fi fost precedată de marcarea arborilor fără respectarea normelor legale, precum şi cu încălcarea procedurilor de lucru specifice domeniului exploatărilor silvice”, anunţă POliţia Română.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Prejudiciul este estimat la aproximativ 20.000 de lei.
Trei persoane vor fi duse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, pentru audieri.
La percheziţii participă şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile ”Matei Basarab” Ploieşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.