Directorul general al FC Viitorul, Cristian Bivolaru, a declarat, marţi, că litigiul de la TAS privind titlul de campioană în Liga I nu se va judeca în regim de urgenţă, aşa cum anunţase patronul FCSB, Gigi Becali.
"Aveam varianta de a ne opune judecăţii în regim de urgenţă, am folosit-o, s-a luat act de cererea noastră şi atunci cazul nu se judecă în procedură de urgenţă. Ne-am opus judecăţii în regim de urgenţă, deoarece considerăm că a fost o atitudine ilegitimă. Avocaţii FCSB-ului veniseră şi cu un calendar care ducea undeva spre 10, 12 iulie ca decizie finală. Acum avem un singur termen pe care îl ştim cu certitudine, este vorba de 5 iulie care reprezintă data limită până la care noi şi celelalte două părţi, FRF şi LPF, trebuie să ne depunem apărările. E greu de crezut că se va judeca până la tragerea la sorţi din 14 iulie, deoarece vor urma audieri. FRF şi LPF pot cere un termen suplimentar, deoarece procedura se va desfăşura în franceză iar toate documentele trebuie redactate în această limbă. Dacă verdictul ar fi în defavoarea noastră şi ar veni imediat după tragerea la sorţi, probabil se vor schimba numele celor două echipe, dar rămân adversarii. E greu de crezut că dacă se vor disputa meciurile din turul trei preliminar al Ligii Campionilor se mai poate schimba ceva", a spus Bivolar la Digisport.
Patronul FCSB, Gigi Becali, afirmase luni că litigiul de la TAS se va judeca în regim de urgenţă, până în 12 iulie: "Cu procesul de la TAS ştiu că s-a acceptat limba franceză, s-au stabilit termenele şi că UEFA a cerut judecată de urgenţă, până în data de 12 iulie."
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Formaţiile FC Viitorul şi FCSB au terminat la egalitate de puncte, 44, în fruntea play-off-ului Ligii I. Conform LPF, care susţine că, la egalitate de puncte, departajarea se face la rezultatele directe din play-off, Viitorul este noua campioană a României. Însă, potrivit părerii oficialilor FCSB şi potrivit interpretării regulamentului de către ei, la egalitate de puncte trebuie să se ţină cont de toate rezultatele directe, şi din sezonul regulat şi din play-off. În această situaţie, FCSB ar trebui să fie campioana României.
Tragerea la sorţi a meciurilor din turul trei preliminar al Ligii Campionilor va avea loc la 14 iulie. Partidele din această fază se vor disputa la 25-26 iulie (turul) şi 1-2 august (returul).
La tragerea la sorţi a turului trei preliminar al Ligii Campionior, FC Viitorul va intra pe traseul campioanelor, iar FCSB pe cel al non-campioanelor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.