Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, solicită majorităţii PSD-ALDE dezbaterea în procedură de urgenţă şi respingerea Ordonanţelor de urgenţă 6 şi 9 de către Parlament, deoarece, în opinia sa, prin acestea se permite ”devalizarea banilor publici în favoarea clientelei PSD-ALDE”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”PNL solicită majorităţii PSD-ALDE dezbaterea în procedură de urgenţă în Parlament şi respingerea celor două ordonanţe economice ale Guvernului Grindeanu – ordonanţele 6 şi 9 – două formule de legalizare a furtului acoperit de acte. După foiletonul Ordonanţei 13 există şi două ordonanţe economice prin care se permite devalizarea banilor publici în favoarea clientelei PSD-ALDE. Dacă Ordonanţa 13 modifica legile penale, există ordonanţele 6 şi 9 prin care se umblă la buzunarul statului, la banii alocaţi de la buget. În plan economic există două măsuri ale Guvernului Grindeanu care au acelaşi impact nefast în plan economic cu cel avut de ordonaţa 13”, a declarat, miercuri, Raluca Turcan, la sediul PNL.

Ea a precizat că Ordonanţa 6 transformă Ministerul Dezvoltării într-un "mamut care va administra aproximativ 30 de miliarde de lei după voia ministrului Shhaideh şi după voia preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea".

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Prin Ministerul Dezvoltării, autorităţile locale pot lua credite de angajament în cadrul programului naţional de dezvoltare locală într-un mod strict arbitrar, într-un mod care depinde doar de voia ministrului Dezvoltării Regionale, adică a domnului Liviu Dragnea. În felul acesta, se creează un buget paralel faţă de bugetul care a fost votat în Parlament. Un buget prin care se acoperă din banul public interesele clientelei politice a majorităţii PSD-ALDE şi în acelaşi timp se introduce o discriminare între autorităţile publice locale, între cele favorizate de majoritatea PSD-ALDE şi cele defavorizate", a arătat Turcan.

Potrivit liderului interimar al PNL, liberalii avertizează că "acest mod de administrare a banului public nu este decât un prim pas în modul cu care ne-a obişnuit deja PSD de a folosi discreţionar finanţele ţării".

Totodată, Turcan a afirmat că prin Ordonanţa 9 se elimină din Legea finanţelor publice limitele creditelor de angajament şi interdicţia de a schimba destinaţia banilor.

"Se elimină răspunderea penală în privinţa abuzului în cheltuirea bugetelor publice locale. Cu alte cuvinte, Guvernul Grindeanu i-a asigurat domnului Liviu Dragnea nu doar albirea dosarului, ci şi huzurul pe banul public şi folosirea bugetului statului în scopul clientelei politice”, a mai spus Turcan, precizând că PNL va oferi în Parlament răspunsuri şi soluţii clare pentru ca banii să fie cheltuiţi transparent cu corectitudine şi echilibru, astfel încât ei să ducă la dezvoltarea autorităţilor locale, ”şi nu la favorizarea unei clientele de partid”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.