Primarul PSD al oraşului Cavnic, din judeţul Maramureş, şi-a anunţat demisia din funcţiile deţinute în partid, spunând că nu este de acord cu ordonaţna de modificare a codurilor penale şi că încă din momentul intrării sale în politică a susţinut ”întotdeauna statul de drept şi nicidecum ilegalităţile”.
”Am luat decizia, de a renunţa la toate funcţiile deţinute în cadrul PSD Maramureş, având în vedere situaţia în care, trebuie să recunosc, că nu sunt de acord cu OUG 13/2017”, a scris primarul PSD al oraşului Cavnic, Vladimir Petruţ, pe Facebook.
Edilul a explicat că încă de când a intrat în politică a susţinut ”statul de drept şi nu ilegalităţile”.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Încă din momentul intrării mele în politică, am susţinut întotdeauna statul de drept şi nicidecum ilegalităţile, iar în momentul în care am fost ales ca primar al oraşului Cavnic, am promis cetăţenilor că voi respecta legea şi că voi fi alături de ei indiferent de situaţie”, a mai scris primarul.
Vladimir Petruţ era vicepreşedinte al PSD Maramures, preşedinte al PSD Cavnic şi membru în Biroul Politic Judeţean.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.