Creşele din municipiul Buzău vor fi deschise luni şi marţi, când grădiniţele şi şcolile sunt închise, pentru ca părinţii care merg la serviciu să îşi poată lăsa copiii acolo, a anunţat primarul oraşului, Constantin Toma.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Decizia ca toate creşele din municipiul Buzău să fie deschise luni şi marţi, când nu se vor face cursuri, a fost luată în urma unor discuţii cu reprezentanţii unităţilor de învăţământ, a afirmat, duminică, primarul Constantin Toma.

”După cum ştiţi, după viscolul ce a lovit zona noastră, dar care nu a generat probleme deosebite pe raza oraşului, în următoarele zile municipiul Buzău se va confrunta cu un cod roşu de ger. Ca urmare, am decis ca toate unităţile de învăţământ - de la grădiniţe, la şcoli şi licee - să rămână închise în zilele de luni 9 ianuarie şi marţi 10 ianuarie. Ulterior, vom analiza situaţia în funcţie de evoluţia prognozei meteo. Pe de altă parte, după discuţii cu reprezentanţii lor, am hotărât ca, luni şi marţi, creşele să rămână deschise, tocmai pentru a permite părinţilor să aibă unde să-şi lase copiii pe perioada în care ei vor fi la serviciu”, a declarat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

Luni şi marţi vor fi închise şcolile, grădiniţele şi liceele din judeţele Brăila, Galaţi, Dolj, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Buzău, Vrancea, Ilfov, precum şi din Capitală.

În Bucureşti nu vor face cursuri nici studenţii Universităţii Politehnica şi ai Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară.

De asemenea, luni sunt suspendate cursurile din toate şcolile din judeţele Vaslui, Teleorman şi Călăraşi.

Meteorologii au emis, sâmbătă dimineaţă, un cod galben de vreme geroasă în toată ţara până pe 9 ianuarie inclusiv, temperaturile urmând să coboare frecvent la -25 de grade.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.