Cineastul francez Olivier Assayas este invitat al celei de-a şaptea ediţii a Les Films de Cannes à Bucarest (14 - 23 octombrie), unde se va întâlni cu publicul la premiera filmului său ”Personal Shopper”, pentru care a primit trofeul pentru regie (ex aequo) la Festivalul de la Cannes, şi va susţine un masterclass cu acces liber la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale”.
Pe 20 octombrie, de la ora 20.45, va avea loc proiecţia filmului ”Personal Shopper”, la Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR). Pentru această peliculă, cineastul a primit anul acesta premiul pentru regie, împreună cu Cristian Mungiu, la Festivalul de Film de la Cannes.
Olivier Assayas va susţine, pe 21 octombrie, un masterclass cu acces liber la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale”, de la ora 11.00.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Les Films de Cannes à Bucarest propune un focus Olivier Assayas, în care vor fi proiectate trei dintre cele mai apreciate filme ale sale: ”L’Eau froide” (1994), ”Demonlover” (2002) şi ”L’Heure d’été” (2008).
Olivier Assayas, născut pe 25 ianuarie 1955, este autorul a peste 25 de filme de lung şi scurt metraj, documentare şi filme de televiziune. Debutul său, ”Désordre”, premiat la Festivalul de la Veneţia în 1986, l-a impus drept o voce importantă a generaţiei sale. Ulterior, ”L’Eau froide” (1994) şi ”Irma Vep” (1996), prezentate la Cannes, i-au adus notorietate internaţională. În competiţia de la Cannes au avut premiera şi ”Les Destinées sentimentales” (2000), ”Demonlover” (2002), ”Clean” (2004), pentru care Maggie Cheung a câştigat premiul de interpretare feminină, şi ”Sils Maria” (2014).
”Personal Shopper” este un thriller psihologic cu accente supranaturale, în care Kristen Stewart joacă rolul unei tinere care se ocupă de garderoba unui model, aşteptând în tot acest timp ca fratele ei geamăn, recent decedat, să-i dea un semn.
Les Films de Cannes à Bucarest se va deschide, pe 14 octombrie, cu filmul ”Toni Erdmann”, în prezenţa regizoarei Maren Ade.
Invitaţi speciali ai celei de-a şaptea ediţii sunt regizorul francez Alain Guiraudie, cu ”Rester Vertical”, considerat filmul-şoc al ediţiei de anul acesta a Festivalului de la Cannes, regizorul israelian Eran Kolirin, cu ”Beyond the Mountains and Hills”, şi cineastul turc Mehmet Can Mertoğlu, distins cu Prix Révélation France 4 în Semaine de la Critique pentru ”Album”.
O premieră în Bucureşti va fi conferinţa Managing Talents, care va avea loc pe 22 octombrie, la Cinema Elvire Popesco. Invitaţii conferinţei sunt Ilene Feldman (talent manager, LBI Entertainment, SUA), Avy Kaufman (director de casting, SUA), Richard Cook (Lisa Richard Agency, Irlanda) şi Georg Georgi (Das Imperium, Germania). Detalii despre bilete şi înscrieri se găsesc pe site-ul filmedefestival.ro.
Ediţia a şaptea a Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociaţia Cinemascop şi Voodoo Films şi realizată în parteneriat cu Ambasada Franţei şi Institutul Francez din Bucureşti. Este un proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii, Centrul Naţional al Cinematografiei, SACD / Société des Auteurset Compositeurs Dramatiques, Centrul Cultural de proiecte al Primăriei Municipiului Bucureşti - Arcub, în cadrul Programului cultural ”Bucureşti - Oraşul in-vizibil” 2016, Institutul Cultural Român şi Goethe Institut.
În cadrul Les Films de Cannes à Bucarest vor avea loc proiecţii concomitente la Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.