Atacantul Diogo Jota a reuşit un hattrick în partida pe care echipa sa, FC Porto, a câştigat-o, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 4-0 (3-0), în faţa formaţiei Nacional Madeira, în etapa a VII-a a campionatului portughez, informează A Bola.
Diogo Jota a marcat în minutele 11, '38 şi 44, iar ultimul gol al învingătorilor a fost înscris de Andre Silva, în minutul 58.
Într-un alt meci din etapa a şaptea a campionatului Portugaliei, echipa Sporting Lisabona a terminat la egalitate, în deplasare, scor 3-3 (2-0), cu formaţia Vitoria Guimaraes, după ce a condus cu 3-0. Pentru oaspeţi au marcat Markovici '29, Coates '41 şi Elias '70, în timp ce pentru gazde au înscris Marega '74 din penalti, '75 şi Tiquinho '89.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.