Consumul de energie electrică din România a crescut în primele şapte luni ale acestui an cu 9,2% faţă de perioada echivalentă din 2015, până la 32,2 terawatt-oră (TWh), avansul fiind susţinut doar de cererea mai mare a companiilor, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţionale de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

După primele şase luni, consumul total de electricitate din România înregistrase un avans uşor mai accelerat, de 10,3% faţă de perioada echivalentă din 2015, până la 27,6 TWh.

În 2015, consumul final de electricitate din România a fost de 52,56 TWh, în creştere cu 6% faţă de 2014, la o producţie totală de 65,6 TWh.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Statisticile oficiale arată că, în acest an, doar firmele şi-au mărit consumul de energie electrică, în timp ce autorităţile locale au făcut economii la iluminatul public, iar consumul populaţiei a crescut nesemnificativ. 

"Consumul final de energie electrică în această perioadă, a fost de 32.181,7 milioane KWh, cu 9,2% mai mare faţă de perioada corespunzătoare a anului 2015; iluminatul public a înregistrat o scădere cu 1,3%, iar consumul populaţiei a crescut cu 1,5%", se preciează în comunicatul INS. 

Cererea de electricitate din partea companiilor a rămas susţinută, cu un consum total de 24,8 TWh în primele şapte luni, cu 11,8% mai mare comparativ cu perioada echivalentă a anului trecut. 

Consumul de energie electrică al populaţei a crescut cu 1,5%, până la 7,04 TWh, iar consumul pentru iluminat public a scăzut cu 1,3% în perioada ianuarie-iulie, până la 0,34 TWh. 

Exprturile de electricitate ale României au scăzut în primele şapte luni cu 19% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, până la 4,65 TWh.

Producţia de energie electrică a fost, în primele şapte luni ale acestui an, de 38,04 TWh, în creştere cu 3,4%, din care 14,36 TWh din termocentrale clasice, 12,57 TWh în hidrocentrale, 6,25 TWh în centrala nucleară de la Cernavodă şi 3,66 TWh în parcurile eoliene. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.